monitorulcj.ro Menu
Educație

Universitățile vor cursuri cu prezență fizică din toamnă. Studenții, sfătuiți să se vaccineze

Majoritatea universităţilor din România doresc ca noul an universitar să se deschidă cu prezenţa fizică la cursuri a studenţilor şi profesorilor.

Universitățile vor cursuri cu prezență fizică din toamnă. Studenții, sfătuiți să se vaccineze.

 

 


În urma reuniunii Consiliului Naţional al Rectorilor, desfăşurată la Cluj-Napoca, în perioada 25-27 iunie, s-a concluzionat faptul că aproape toate universitățile din țară își doresc ca orele să aibă loc cu prezență fizică, în noul an universitar.

 


„Întâlnirea Consiliului Naţional al Rectorilor din 25-27 iunie, organizată la Cluj Napoca în parteneriat cu Universitatea Babeş - Bolyai din Cluj - Napoca, a inclus temele actuale care vizează deschiderea şi desfăşurarea anului universitar 2021-2022 în condiţii optime, în contextul situaţiei epidemiologice generate de pandemia COVID-19. Participanţii prezenţi la reuniunea CNR au formulat puncte de vedere, dar şi o serie de solicitări, adresate Executivului. Redăm sintetic punctele de vedere şi solicitările formulate. Covârşitoarea majoritate a universităţilor prezente la reuniune şi-au exprimat intenţia de a deschide anul universitar 2021-2022 cu prezenţă fizică a cadrelor didactice şi a studenţilor”, se arată într-un comunicat trimis, marţi, de Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR).

Se recomandă vaccinarea studenților și profesorilor

Potrivit sursei citate, CNR recomandă membrilor comunităţii academice să se vaccineze anti-COVID-19.


„Ţinând cont de experienţa câştigată de către universităţi în perioada de pandemie, CNR recomandă Ministerului Educaţiei să prospecteze menţinerea unor reglementări şi practici de tip «blended» learning care s-au dovedit eficiente în această perioadă, cu respectarea autonomiei universitare. În contextul deciziei de a începe anul universitar «on-site», CNR recomandă tuturor membrilor comunităţilor academice să se vaccineze în vederea reducerii atât a riscului de îmbolnăvire, cât şi a riscului de a dezvolta o formă severă a bolii. Astfel, vor fi create condiţiile pentru redeschiderea campusurilor universitare şi înlesnirea liberei circulaţii”, se mai arată în comunicat.

În cadrul reuniunii CNR au fost formulate propuneri de soluţionare a problemelor semnalate de universităţi, iar „concluziile reuniunii CNR reprezintă soluţii pentru ca procesul de predare - învăţare să se desfăşoare în condiţii de calitate, cu respectarea exigenţelor academice, dar şi a protocoalelor sanitare”, în vederea asigurării dreptului la sănătate al studenţilor, al cadrelor didactice şi al tuturor membrilor comunităţilor academice.

Bani puțini pentru universități, prin PNRR

„În condiţiile în care majoritatea universităţilor şi-au exprimat intenţia de a deschide anul universitar, cu prezenţa fizică a studenţilor, CNR apreciază că resursele financiare necesare pentru respectarea standardelor igienico-sanitare, dar şi cele necesare asigurării accesului la educaţie, ating valori foarte mari. În acest context CNR solicită Guvernului să acorde atenţie finanţării universităţilor în anul universitar 2021 - 2022. Plenul CNR salută includerea universităţilor româneşti în Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), dar îşi exprimă îngrijorarea cu privire la sumele relativ reduse alocate învăţământului superior din România, aceste sume fiind incluse ca urmare a insistenţelor CNR şi ale Ministerului Educaţiei. De asemenea, CNR constată cu surprindere faptul că mecanismele de finanţare prevăzute în PNRR limitează participarea universităţilor ca partener al operatorilor economici şi/sau al autorităţilor publice locale şi central”, se precizează în comunicat.

De asemenea, „având în vedere experienţa trecută şi faptul că autorităţile au avut multiple ezitări şi incoerenţe cu privire la adoptarea cadrului normativ necesar desfăşurării în bune condiţii a anului universitar”, CNR solicită autorităţilor, în special Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, să adopte legislaţia sanitară necesară astfel încât anul universitar 2021- 2022 să se poată desfăşura în condiţii optime în orice variantă epidemiologică.


CITEȘTE ȘI:

Surse: Studenții se vor întoarce FIZIC la facultate din toamnă! Decizie luată în ședința Consiliul Rectorilor Cluj