monitorulcj.ro Menu
Educație

Danileț: „Ce pot face profesorii jigniți sau insultați online de către elevi, părinți sau alți profesori”

Judecătorul Cristi Danileț le-a spus profesorilor că există o lege la care pot apela, printr-o procedură simplă, direct la judecător, în cazul în care elevii, părinții sau alți profesori le aduc injurii, fie online fie „offline”.

Răspunsul său a venit ca urmare a unei întrebări din public la o conferință pe tema educației ce a avut loc la Cluj-Napoca.

„Profesorul care este insultat de către un elev sau de către un părinte, ori de către un alt profesor, că a fost întrebarea, are la dispoziție o acțiune direct la judecător. O acțiune pentru despăgubiri, se numește acțiune în daune morale, taxa de timbru este mică, 100 de lei. Puteți pretinde daune morale cât vreți dumneavoastră, sfatul meu – cereți cât mai mult, că noi (n.r. judecătorii) dăm mai puțin. Avem deja cazuri cu profesori care au dat în judecată elevii și părinții și au cerut despăgubiri morale. S-au dat de către colegii mei judecători. Nu vă lăsați afectată reputația. Demnitatea este cel mai de preț drept al unui om în viață, demnitatea, nu vă lăsați călcați în picioare”, a spus Danileț.