monitorulcj.ro Menu
Educație

România este sub media europeană la majoritatea indicatorilor-cheie din Educație

Datele arată că educația din România se scufundă sub nivelul pe care îl avea în 2009. Într-un deceniu am pierdut procente la majoritatea indicatorilor, fiind la mare depărtare de țintele europene.

Părăsirea timpurie a școlii (18-24 ani) indică un procentaj de 16.4% pentru tinerii români, comparativ cu o medie UE de 10.6%, iar ponderea absolvenților de studii superioare (30-34 ani) este 24.6% pentru România, media la nivel european fiind 40.7%.

Comisia Europeană precizează că “îmbunătățirea sprijinului acordat cadrelor didactice – în special prin reproiectarea formării inițiale a cadrelor didactice și prin consolidarea dezvoltării profesionale continue – poate contribui la ameliorarea calității și a echității”.


Profesorii din România declară că au nevoie de formare cu privire la:


Predarea pentru elevi cu nevoi speciale
Predarea în context multicultural sau multilingv
Competențe TIC pentru predare



Analiza executivului european pe România arată că “cheltuielile publice pentru educație sunt scăzute în comparație cu cele de la nivelul UE, în timp ce nevoile de investiții ale sectorului sunt ridicate. S-ar putea ca orice reformă majoră să necesite finanțare suplimentară în vederea consolidării mecanismelor de asigurare a echității și a eficienței”.

“S-au depus eforturi pentru a extinde învățământul dual. Participarea la programele de învățare pentru adulți rămâne scăzută, în pofida nevoii ridicate de perfecționare și de recalificare”, se arată în Monitor, referitor la România.