monitorulcj.ro Menu
Educație

Distanța influențează viteza datelor prin internet, demonstrează cercetătorii clujeni

Distanța influențează viteza de transmitere a datelor prin internet, arată un articol realizat de o echipă de cercetători din cadrul Facultății de Fizică a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, coordonați de prof. Zoltan Neda.

Distanța influențează viteza de transmitere a datelor prin internet, demonstrează cercetătorii clujeni

Articolul publicat recent în prestigiosul jurnal științific Scientific Reports a pornit de la un studiu anterior în care cercetătorii clujeni au dovedit, într-un cadru general al mobilităților umane, o lege universal valabilă: cu cât călătorim la o distanță mai mare, cu atât viteza aparentă de deplasare va fi mai mare. Astfel, timpul necesar pentru a parcurge o anumită rută nu este, de obicei, direct proporțional cu distanța parcursă. O explicație simplă pentru acest fenomen care pare inițial paradoxal este că, în funcție de distanța pe care o avem de parcurs, alegem mijloace de transport diferite.

Cu cât distanța de călătorie este mai mare, cu atât mijlocul de transport selectat are o viteză medie mai mare. O situație similară apare și în cazul decolărilor și al aterizărilor atunci când călătorim cu avionul. Astfel, o altă cauză a acestui fenomen ține de structura ierarhică a rețelelor de transport, care presupune că destinațiile aflate la distanțe mai mari sunt conectate mai direct, cu mai puține noduri care să încetinească deplasarea.


Cercetătorii de la UBB au testat un model de internet

Pornind de la observarea acestor regularități, autorii studiului au utilizat paradigma pentru a stabili dacă trasmiterea informațiilor prin internet respectă aceleași reguli. Premisele pe care s-a bazat această investigație sunt că internetul este o rețea complexă încorporată într-un spațiu geografic, similar în structura ierarchică cu rețelele de mobilități umane. Realizând un număr mare de experimente, grupul de cercetare a arătat că timpul necesar transmiterii unui pachet dat de informații crește în medie cu radicalul distanței.

Pentru a înțelege aceste reguli dinamice și alte proprietăți ale internetului, cercetătorii clujeni au dezvoltat și testat un model de internet bazat pe coordonate realiste şi au demonstrat că întârzierile în transmiterea datelor sunt determinate la nivelul routere-lor, care sunt similare astfel nodurilor de transport. Internetul, la nivelul de routere, este o rețea cu numeroase noduri în apropierea orașelor/așezărilor umane, iar mai apoi rețeaua continuă cu căi directe unde pachetele de date sunt transmise fără întârzieri, cu viteze apropiate de viteza luminii.


Observațiile obținute în acest studiu sunt deosebit de importante, oferind o nouă paradigmă pentru transmiterea datelor prin internet, utilizând o abordare atât experimentală, cât și teoretică și luând în considerare toți factorii anterior cunoscuți despre internetul ca graf.