Educație
PSD nu renunță! Vrea să oblige copiii să plătească pensie de întreținere celor care i-au crescut
O deputată PSD vrea să repună pe tapet legea care obligă copiii să plătească pensie de întreținere părinților, bunicilor și străbunicilor.
Deputata PSD Elena Hărătău cere într-un comunicat de presă adoptarea ”legii recunoștinței”, un proiect inițiat de PSD prin care copiii majori apți de muncă ar fi fost obligați să-și întrețină material, prin plata unei pensii, părinții, părinții vitregi, bunicii și străbunicii, refuzul de a face acest lucru constituind infracțiune și pedepsindu-se cu închisoare de la șase luni la 3 ani sau amendă.
Hărătău susține în comunicatul publicat de Agerpres că ”este o iniţiativă legislativă corectă, existentă în realitate, dar nepusă până acum într-un cadru legal, care, în cazul în care va fi adoptată, va rezolva multe dintre problemele sociale şi materiale ale părinţilor şi bunicilor noştri”.
În ciuda faptului că PSD a retras proiectul din procedura parlamentară în urma criticilor dure din societate, Elena Hărătău susține că toate comentariile apărute în spaţiul public sunt „lipsite de un temei fundamentat”.