Educație
Evaluarea Națională la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a 2019
Subiectele pentru Evaluările Naționale de la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a 2019 “au aceeași structură cu cea din 2018”, a anunțat instituția din subordinea Ministerului Educației care concepe subiectele de examen.
“Pentru EN II, EN IV, EN VI sunt valabile ca modele subiectele publice, administrate în anul anterior”, a răspuns Centrul Național de Evaluare și Examinare, informează edupedu.ro
Elevii de clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor susține evaluările, anul acesta, în luna mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Edupedu.ro a întrebat oficial Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) – instituția din subordinea Ministerului Educației care realizează subiectele de la examene – dacă există modificări în structura subiectelor de anul acesta de la Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a și dacă intervin în dificultatea subiectelor de Bacalaureat 2019 și Evaluare Națională 2019 – după ce Andronescu a anunțat că va avea o discuție cu reprezentanții CNEE în legătură cu subiectele de examene, după ce numeroși profesori au spus că subiectele de la simulări au fost dificile.
Amintim că evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au fost introduse prin legea educației din 2011. Până la aplicarea acestor testări, care au subiecte concepute de Ministerul Educației pe modelul PISA, copiii nu susțineau nicio examinare cu cerințe făcute de altcineva decât învățătorul de la clasă, până la clasa a VIII-a, când erau puși direct în fața unui examen.
Rezultatele de la Evaluarea Națională la clasa a II-a, la clasa a IV-a și la clasa a VI-a nu se trec în catalog și nici nu se anunță deschis în clasă; fiecare părinte trebuie să afle direct de la învățătoare și dirigintă în ce măsură copilul cunoaște informațiile prevăzute de programa școlară și ce să facă împreună, peste vară, pentru a acoperi lacunele, acolo unde există.
Calendar Evaluarea națională la final de clasa a II-a 2019
7 mai 2019: Limba română – Scris
7 mai 2019: Limba maternă – Scris
8 mai 2019: Limba română – Citit
8 mai 2019: Limba maternă – Citit
9 mai 2019: Matematică
10 mai 2019: Limba română pentru minoritățile naționale – Scris-Citit
Calendar Evaluarea națională la final de clasa a IV-a 2019
14 mai 2019: Limba română
15 mai 2019: Matematică
16 mai 2019: Limba maternă
Calendar Evaluarea națională la final de clasa a VI-a 2019
22 mai 2019: Limba și comunicare
23 mai 2019: Matematică și Științe ale Naturii