monitorulcj.ro Menu
Educație

Președintele a promulgat Legea care introduce 16 ani de învățământ obligatoriu în România

Legea care mărește durata învățământului obligatoriu de la 11 la 16 ani până în 2030 a fost promulgată de Președintele României, Klaus Iohannis.

Documentul prevede creșterea duratei învățământului obligatoriu în felul următor:

Până în 2020 – devin obligatorii grupa mare de la grădință și clasele a XI-a și a XII-a – 14 ani în total
Până în 2023 – grupa mijlocie – 15 ani în total
Până în 2030 – grupa mică – 16 ani de învățământ obligatoriu.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat (cameră decizională) anul trecut, pe 7 mai (cu 76 de voturi pentru și 27 împotrivă). Președintele României l-a contestat la Curtea Constituțională pe 7 iunie, pe motive de tehnică legislativ. Judecătorii CCR au admis sesizarea și au declarat actul neconstituțional, pe motiv că fusese adoptat în aceeași zi cu alte două modificări ale aceleiași legi și că nu fuseseră corelate între ele aceste modificări (obiecții ridicate de Președintele României). Întoarsă automat la reexaminare în toamnă, legea a fost votată pe 12 decembrie de Cameră. Pe 4 martie a ajuns pe ordinea de zi-vot final la Senat. Senatul a adoptat-o și a retrimis-o la promulgare. Președintele nu poate respinge de la promulgare un proiect de lege decât o singură dată.

În prezent, învățământul obligatoriu este de 11 clase – începe la clasa pregătitoare și se încheie la clasa a X-a. Legea Educației în forma sa inițială prevedea însă trecerea clasei a IX-a la gimnaziu și un liceu de doar 3 ani – prevederi anulate de guvernul PSD condus de Victor Ponta.