monitorulcj.ro Menu
Educație

Mircea Miclea, despre programul România educată: „O abordare rapsodică, cu idei reluate și vagi, sortite eșecului”

Clujeanul Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a criticat dur proiectul lansat de președintele României, Klaus Iohannis.

Clujeanul Mircea Miclea a condus Ministerul Educației în perioada în care președinte al României era Traian Băsescu.  El a participat la realizarea Pactului pentru educație din 2008 și s-a implicat în procesul de înnoire a învățământului românesc.

După ce Liviu Pop, un alt fost ministru al Educației a afirmat că proiectul a fost plagiat, și Miclea a criticat dur inițiativa președintelui.


Pentru  edupedu.ro el a analizat noul proiect și a concluzionat că acesta este vag și propune mai multe teme de discuții decât soluții.

“În general, mă așteptam la mai mult, după 4 ani de la preluarea mandatului. Sunt multe teme de discuție și puține soluții.(…) Să iau un exemplu: dacă prezinți 2 scenarii de organizare a ciclurilor de studii care sunt diametral opuse, or il pui pe unul, or pe celalalt. Nu le poți face pe amândouă. Dacă le propui, practic nu propui niciun scenariu, ci o temă de discuție. (…). Al doilea lucru care iarăși m-a făcut să fiu mai puțin satisfăcut de acel raport este că se reșapează idei care au fost deja propuse, unele chiar implementate în lege. De exemplu: ideea unui liceu de 3 ani a existat nu numai în concepția anterioară, dar a și fost implementată în Legea educației înainte de a fi schimbată de Ponta”, a explicat Mircea Miclea.


Astfel, Miclea a declarat că președintele prezintă ca noutate ceea ce a constituit anterior paragraf de lege, aducând în discuție și tezele naționale.

„Tezele naționale au fost implementate odată, le-a susținut și dna Andronescu. Inclusiv ideea transformării școlilor postliceale în colegii a susținut-o și dna Andronescu și nu pot să spun că e un lucru neapărat rău, dar simplul fapt că îi schimbi denumirea nu înseamnă că schimbi și calitatea. Trebuie să schimbi profilul de absolvent. Redenumirea poate să sune bine, dar ea nu creează o nouă realitate. E aceeași realitate, cu altă denumire”, a mai spus fostul ministru.


Miclea îi transmite președintelui că o căutare a consensului este specifică pentru persoanele mediocre și submediocre.

„Daca vrei să ratezi reforma de la început, atunci trebuie să cauți consensul. Consensul va fi întotdeauna la media populației sau de la medie în jos. Toate studiile de psihologia deciziei arată că majoritățile sunt aversive la risc, la schimbare, preferă să păstreze status quo-ul. Așa că eu i-aș răspunde foarte clar presedintelui: dacă mergi pe consens de la început, reforma înseamnă a bate pasul pe loc. I-aș mai spune și următorul lucru: ar fi fost mult mai bine să se pornească de la un consens care a apărut în Pactul național pe educație, care a fost semnat, și acel consens să fie pus pe masa de lucru a partidelor și să fie upgradat, completat. Acolo era un nucleu de acord. Nu s-au susținut numai niște idei atunci, a fost un acord. Dânsul, în loc să pornească de la un acord, deci de la ceva ce a fost deja agreat, pornește din nou de la o colecție de opinii”, a mai spus Miclea.