monitorulcj.ro Menu
Educație

Bacalaureatul de toamnă 2017. Elevii au susţinut proba scrisă la Limba română. Ce subiecte s-au dat.

În judeţul Cluj a fost un singur incident, spun reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Bacalaureatul de toamnă 2017. Elevii au susţinut proba scrisă la Limba română. Ce subiecte s-au dat.

Absolvenţii de liceu care nu au reuşit să promoveze bacalaureatul în prima sesiune au susţinut ieri proba scrisă la Limba şi literatură română, fiind vorba despre peste 39.000 de candidaţi înscrişi.
La nivelul judeţului Cluj, la Bacalaureatul de toamnă s-au înscris 952 de candidaţi, dintre care 158 la Turda, 655 în Cluj-Napoca şi 139 la Dej. Potrivit reprezentanţilor ISJ Cluj, s-a înregistrat un singur incident. “Un elev a fost eliminat din examen, la Colegiul Tehnic de Comunicaţii Augustin Maior, la centrul respectiv, dar şcoala de provenienţă este Liceul UCECOM Spiru Haret”, au precizat reprezentanţii ISJ Cluj.  

În judeţul Cluj au fost organizate 4 centre de examen: Colegiul Tehnic Turda, Colegiul Tehnic de Comunicaţii Augustin Maior Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi Dej, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Cluj-Napoca.


Candidaţii la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat de la Filiera teoretică - profilul umanist, Filiera vocaţională - profilul pedagogic au avut de rezolvat luni, la proba scrisă la limba şi literatura română, la primul subiect, cerinţe pe baza unei strofe din poezia "Miraj" de Al. Philippide. 

La subiectul al doilea au avut de scris un text de tip argumentativ de 150 - 300 de cuvinte despre necesitatea cunoaşterii unor limbi străine în dezvoltarea personală. 

La ultimul subiect, candidaţilor de la această filieră li s-a cerut să redacteze un eseu de 600 - 900 de cuvinte în care să prezinte tema şi viziunea despre lume dintr-un text narativ aparţinând lui G. Călinescu sau lui Mihail Sadoveanu. 

Candidaţilor de la Filiera teoretică - profilul real, Filiera tehnologică - Filiera vocaţională - toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic) li s-a cerut la primul subiect să rezolve cerinţe pe baza poeziei "Elegie" de Ion Pillat. 

La cel de-al doilea subiect, absolvenţilor de liceu li s-a cerut să scrie un text de tip argumentativ de 150 - 300 de cuvinte despre importanţa toleranţei în relaţia de prietenie. 

Ultimul subiect le-a cerut celor de la această filieră să redacteze un eseu de 600 - 900 de cuvinte în care să prezinte tema şi viziunea despre lume dintr-un text narativ aparţinând lui Liviu Rebreanu sau lui Camil Petrescu.