monitorulcj.ro Menu
Educație

Peste 3.500 de de candidaţi înscrişi la UBB în două zile

Peste 3.500 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele de înscriere în primele două zile de Admitere la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, o parte dintre facultăţi urmând să îşi deschidă porţile în cursul zilelor viitoare.

Peste 3.500 de de candidaţi înscrişi la UBB în două zile

Cei mai mulţi candidaţi au optat, până în prezent, pentru Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, unde au fost depuse, în primele două zile de înscriere,736 de dosare pentru studiile de licenţă la zi, respectiv 251 de dosare pentru învăţământul la distanţă.

La Facultatea de Matematică şi Informatică au fost depuse joi, 13 aprilie, în prima zi de înscrieri, 665 de dosare pentru studiile de licenţă la zi, pe următoarele poziţii situându-se Facultatea de Geografie – cu un număr total de 302 de dosare depuse pentru studii la zi şi la distanţă, Facultatea de Drept –cu 265 de dosare, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, care a înregistrat un număr total de 255 de dosare, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, pentru care au optat 222 de candidaţi înscrişi la programele de studii la zi şi cu frecvenţă redusă, Facultatea de Litere, cu 202 candidaţi înscrişi, respectiv Facultatea de Istorie și Filosofie, unde au fost depuse 179 de dosare în primele două zile de înscriere.


Perioada de admitere la Universitatea Babeș-Bolyai este cuprinsă între 12 și 31 iulie 2017.

Absolvenţii de liceu au la dispoziţie, pentru anul universitar 2017-2018, aproape 5.000 delocuri bugetate, peste9.200 de locuri în regim cu taxă și 2.650de locuri pentru învățământul la distanță și învățământul cu frecvență redusă. Din totalul locurilor bugetate, 60 sunt special alocate pentru candidaţii de etnie rromă, 5 sunt destinate persoanelor cu dizabilități, iar alte 128 de locuri au fost alocate etnicilor români din afara granițelor țării, aceştia din urmă având posibilitatea de a-şi trimite dosarul de înscriere prin poşta clasică sau electronică.


La rândullor, absolvenţii de facultate care doresc să se înscrie la master pot opta pentru unul dintre cele peste 3.500de locuri la buget, peste 6.600 delocuri la taxă și aproximativ 900 de locuri pentru învățământul cu frecvență redusă. Şi la acest nivel, 25de locuri bugetate sunt alocate candidaţilor de etnie rromă, iar 95 sunt destinate etnicilor români din afara graniţelor României.

Pe întreaga perioadă a admiterii, Universitatea Babeş-Bolyai pune la dispoziţia candidaţilor un număr de 440 de locuri în căminele proprii din Campusul Studențesc Hașdeu.

Etichete: admitere ubb