monitorulcj.ro Menu
Educație

Altfel de lecții la Cluj în săptămâna “Școala altfel”: campionat mondial de cercetare și experimente inedite de fizică și chimie

În premieră națională, Clujul găzduiește în perioada 16-22 aprilie, Conferința Internațională a Tinerilor Cercetători care a adunat aproape 230 de elevi și profesori din toată lumea. În cadrul programului “Școala altfel”, în Cluj au loc câteva evenimente interesante pentru elevi, unele în premieră pentru România: experimente de fizică și chimie, cea mai important conferință mondială a tinerilor cercetători, ateliere, workshopuri.

Festivalul Altfel - editia din 2015

Unul dintre cele mai importante evenimente dedicate elevilor care se desfășoară săptămâna aceasta la Cluj și care se suprapune cu programul “Școala altfel” este Conferința Internațională a Tinerilor Cercetători, ICYS (International Conference of Young Scientists), considerată cea mai importantă și de anvergură manifestare științifică pentru liceeni pe plan mondial. Neoficial, ICYS este considerată campionatul mondial al lucrărilor de cercetare științifică pentru tineri liceeni.

ICYS reunește la Cluj, în perioada 16-22 aprilie, 228 de participanți (elevi, profesori, observatori, juriu) din 26 de țări, cel mai mare număr de țări participante la conferința până în prezent. Un număr de 152 de elevi pasionați de știință și tehnologie își vor prezenta, pe parcursul conferinței, proiecte de cercetare extracurriculare în fața unui juriu internațional, compus din profesori universitari și cercetători, oameni de știință ai unor unor instituții prestigioase din lume.


Proiectele se înscriu în cinci categorii de concurs: inginerie (fizică aplicată și teoretică), matematică, informatică, științele mediului (ecologie) și științele vieții (biologie), la care se adaugă și o sesiune de prezentare de postere.

Experimente de fizică și chimie

Un alt eveniment interesant care se desfășoară la Cluj săptămâna aceasta este Fabrica de Experimente Roadshow. În 21 și 22 aprilie, la Casino, elevii vor putea participa la experimente de fizică și chimie. O notă aparte a Fabricii de Experimente este faptul că evenimentul este organizat de un grup de liceeni.  “Abia așteptăm ca împreună cu participanții la Fabrica de experimente Roadshow să realizăm unele dintre cele mai interesante experimente științifice. Vom înțelege de ce apa și uleiul nu se amestecă niciodată și care e secretul din spatele densității construind o lampă cu lavă autentică și efervescentă. De asemenea, vom prepara un amestec unic folosind amidon de porumb și apă, iar spre încântarea tuturor o să observăm natura acestei substanțe curioase, care nu se poate hotărî ce stare de agregare să aleagă: lichid sau solid? O să învățăm că totul depinde de noi”, a declarat Alexandra Butmalai, fondatoarea proiectului.


Fiecare sesiune reprezintă 80 de minute de învățare interactivă și amuzantă  puse în scenă de o echipă de 30 de liceeni în trei orașe: București, Bacău și Cluj

Tot săptămâna aceasta, elevii sunt așteptați și la a doua ediție a Festivalului Altfel, în cadrul căruia vor avea loc 189 de ateliere de educație prin experiență. La Casa de Cultură a Studenților, la Casino și în Parcul Central, peste 4.000 de copii sunt așteptați la ateliere muzicale, de promovare a unui stil de alimentație sănătos, de mișcare, de dezvoltare a creativității etc.