monitorulcj.ro Menu
Educație

Student de la UBB Cluj, în finala Sony World Photography. Vezi cu ce fotografie a impresionat juriul!

Sebastian Văcăriuc, Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul UBB Cluj

Sebastian Văcăriuc, student în anul 2 la Facultatea de Teatru şi Televiziune, din cadrul Universității Babeş-Bolyai, şi-a asigurat locul printre cei zece finalişti la Sony Photography Awards Student Focus 2014, cu o imagine intitulată “Bătrân pe un câmp la capătul oraşului”. Tema competiției de anul acesta a fost Tomorrow’s News.

Vorbind despre fotografia câştigătoare, Sebastian comentează: „Fotografia a fost făcută în octombrie 2013, pe un teren de la marginea oraşului Cluj-Napoca. După câteva momente, l-am observat pe acest bătrân şi am încercat să scot în evidenţă contrastul dintre figura lui şi ambientul gri oferit de blocul din fundal. Ca şi în alte fotografii, am văzut o conexiune subtilă între elementele care compuneau imaginea, iar scopul meu a fost să o surprind”.

Premiul câştigat de Sebastian Văcăriuc, în calitate de finalist al acestei competiţii este ultimul model de aparat full-frame de la Sony, pe care trebuie să îl folosească acum pentru realizarea unei serii noi de imagini, sub titlul de „Autoportrete”. O singură serie câştigătoare va fi aleasă de juriu.


Sebastian va participa, alături de ceilalţi nouă finaliști la Gala ceremoniei premiilor Sony 2014, care va avea loc în 30 aprilie, la Londra. Câștigătorul competiției va lua premiul de 35.000 euro în echipamente foto pentru universitatea de care aparţine.

În plus, fiecare finalist îşi va vedea seria de „Autoportrete” expusă în cadrul Sony World Photography Awards Exhibition la Somerset House, Londra, între 1-18 mai 2014 şi publicată în ediţia 2014 a albumului Sony World Photography Awards.


Student Focus este una din cele mai mari competiţii internaţionale pentru studenţii de la fotografie. Implicând 230 instituţii educaţionale din întreaga lume, scopul său este acela de a sprijini şi de a inspira viitoarea generaţie de fotografi. Acest program oferă o reţea  de contacte profesionale şi o varietate de competiţii şi oportunităţi de a ajuta tineri fotografi talentaţi să devină profesionişti. Mulţi dintre finaliştii ediţiilor anterioare ale competiţiei Student Focus lucrează acum în industria fotografiei.