monitorulcj.ro Menu
Educație

ADMITEREA LA LICEU: 280 de elevi cu media 10, la nivel naţional

Admitere

Un număr de 280 de elevi au media de admitere în liceu 10, cei mai mulţi fiind în Bucureşti -29, apoi din Olt - 18, Dolj - 16, Cluj - 15, Buzău - 14, Vrancea şi Argeş - câte 11, restul judeţelor având mai puţin de zece medii maxime.

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a publicat, vineri, ierarhiile mediilor pentru admiterea în învăţământul liceal 2013 pe judeţe şi municipiul Bucureşti.

Din totalul celor peste 162.000 de elevi înscrişi la Evaluarea naţională, 280 au media de admitere 10, adică media celor patru ani de gimnaziu şi cea de la evaluarea naţională au fost de 10.


În Bucureşti, dintre cei 11.377 de absolvenţi de clasa a VIII-a, 4.326 au medii între 9 şi 10, iar din aceştia peste 2.300 sunt cu medii între 9,50 şi zece, 29 având media de admitere în liceu 10.

Tot în Bucureşti, medii sub 5 au 255 de elevi, între 5 şi 7 - 2.266, între 7 şi 8 - 1.856, iar între 8 şi 9 - 2.670, potrivit ierarhiei.


Totodată, vineri, au fost publicate listele cu specializările, liceele şi şcolile din judeţe, precum şi numărul de locuri disponibile pentru Admiterea în licee 2013.

MEN a lansat un ghid al admiterii în care îi îndeamnă pe elevi să completeze cât mai multe opţiuni în fişele de înscriere la liceu.


Potrivit metodologiei de admitere, din 5 până în 9 iulie vor fi completate opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţi, şi vor fi verificate fişele editate de calculator, pentru corectarea eventualelor greşeli. În 16 iulie va avea loc repartizarea computerizată a absolvenţilor înscrişi în prima etapă. Listele cu candidaţii vor fi afişate în 17 iulie la şcolile în care elevii au învăţat şi la liceele la care au fost repartizaţi, iar până în 26 iulie pot fi depuse dosarele de înscriere.

A doua etapă de admitere va avea loc în perioada 17 iulie - 1 august, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 - 2014.


În perioada 17-22 iulie vor fi completate fişele de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi de către cei care au rămas nerepartizaţi. Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc în 25 iulie, în aceeaşi zi urmând să fie afişate listele la şcoli şi licee. Candidaţii repartizaţi vor putea depune dosarele de înscriere la licee în perioada 25-26 iulie.

În 26 iulie, liceele vor transmite situaţia locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în cele două etape, iar în perioada 29 iulie - 1 august vor fi rezolvate, de către comisia judeţeană de admitere, situaţiile speciale, respectiv cele privind candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi cei care nu au participat la primele două etape.


În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizată va avea loc în 5 - 6 august, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.

Etichete: rezultate admitere