monitorulcj.ro Menu
Economie

Consiliul Concurenței amendează companiile petroliere cu 205 mil. euro

Amenzile au plecat de la o bază de 4% din cifra de afaceri, iar firmele au fost sancţionate cu amenzi peste sau sub 3% din cifra de afaceri. Sancţiunea reprezintă un record la nivelul Uniunii Europene.

Consiliului Concurenţei a sancţionat companiile OMV Petrom Marketing, OMV Petrom, Rompetrol Downstream, ENI România, MOL România Petroleum Products şi Lukoil România cu amenzi cumulând circa 880 milioane lei (205 milioane de euro), pentru că, în 2008, s-au înţeles să retragă de pe piaţă un sortiment de benzină.

OMV Petrom a primit cea mai mare sancţiune, reprezentând o sumă de peste 3% din cifra de afaceri, compania fiind considerată iniţiatorul cartelului. „Probabil, ca să nu piardă cotă de piaţă în favoarea concurenţilor, companiile au stabilit să retragă de pe piaţă sortimentul EcoPremium. Această situaţie a determinat Consiliul Concurenţei să aplice amenzile”, a spus Bogdan Chiriţoiu, adăugând că acest sortiment de carburant asigura 20% din vânzările firmelor, iar continuarea furnizării, care necesita o logistică specială, ar fi cauzat pierderi.Rompetrol va contesta decizia în instanţă Rompetrol Downstream va contesta în instanţă decizia, considerând concluziile raportului de investigaţie total nejustificate şi nedovedite, potrivit unui comunicat al grupului.„Considerăm că argumentele prezentate de companie, atât pe parcursul verificărilor, cât şi prin obiecţiunile transmise Consiliului şi în cadrul audierilor desfăşurate în luna decembrie 2011, au demonstrat că acuzaţiile Consiliului sunt cert nefundamentate şi lipsite de suport. Rompetrol Downstream este decisă să conteste în instanţă decizia Consiliului Concurenţei”, se menţionează în comunicatul Rompetrol.De asemenea, compania adaugă că a decis sistarea producţiei sortimentului de benzină Premium E4 în luna noiembrie 2008, menţionând că, practic comercializarea acestuia a continuat până la epuizarea efectivă a stocurilor.