monitorulcj.ro Menu
Economie

Sprijin financiar de740 de euro/hectar pentru tomatele destinate procesării

Legumicultorii vor primi în 2012 din bugetul naţional circa 740 de euro/hectar pentru tomatele destinate procesării, potrivit unui proiect de act normativ aflat în dezbatere internă la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

 

Resursele financiare necesare aplicării schemei de plăţi tranzitorii sunt de 869.000 euro şi se asigură din bugetul MADR pe anul 2012, ca sprijin financiar aferent Fondului European de Garantare Agricolă.Potrivit datelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru anul 2011 au fost înregistraţi un număr de 202 beneficiari pentru o suprafaţă eligibilă la plată de 1.174 hectare.Astfel, cuantumul sumelor pentru tomatele destinate procesării, aferent cererilor unice de plată pe suprafaţă pentru anul 2011 eligibile depuse de beneficiari este de 740,20 euro/ha, plăţile urmând să se facă în lei, la cursul de schimb de 4,3575 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2011 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1 octombrie 2011.Schema de ajutor a fost introdusă de către toate statele membre începând cu anul 2008 şi se aplică pentru perioada 2008-2011 ca mecanisme de plată conforme cu Politica Agricolă Comună, informează Agerpres.