monitorulcj.ro Menu
Economie

Emil Boc, supărat pe Orban și Barna: „Am pierdut 5 milioane de euro”

Emil Boc este supărat pe membrii coaliției guvernamentale pentru că au tăiat din bugetul alocat municipiilor din România.

Emil Boc, supărat pe Orban și Barna: „Am pierdut 5 milioane de euro”

 

 


Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca este supărat pe liderii coaliției din Guvern, după ce au provocat pierderi de 5 milioane de euro.

 


„Noi, cei din Asociația Municipiilor din România, care reprezentăm primării care produc cam două treimi din PIB-ul acestei țări, avem o supărare temporară pe liderii coaliției: pe domnul Orban, pe domnul Kelemen Hunor și pe domnul Barna. De ce avem o supărare temporară? Pentru că au luat de la municipii două procente din cotele de impozit pe venit care ne erau alocate”, a transmis Emil Boc.

Emil Boc a explicat de ce este supărat pe Guvern, pentru că unii membrii au decis să taie din bugetul alocat municipiilor din România.


„Ca să fiu mai bine înțeles, în luna noiembrie, în unanimitate, Parlamentul, de la stânga la dreapta și de la stânga la dreapta, a votat o modificare a legii finanțelor publice locale prin care a consacrat prin lege cotele din impozite pe venit alocate municipiilor, 65%. Nici nu s-a uscat bine cerneala legii din Monitorul Oficial când liderii coaliției au spus: «Anul acesta, derogăm de la această lege și nu le dăm 65%, le dăm 63%»”, a mai spus edilul din Cluj-Napoca.

CITEȘTE ȘI:


Emil Boc, supărat pe ministrul Sănătății: „Corectitudinea asta omoară economia Clujului”