monitorulcj.ro Menu
Economie

CURS VALUTAR. Alegerile locale au apreciat leul

Schimbările politice relevate de votul local de duminică au adus aprecierea perechii euro/leu, în contrast cu evoluția ușor descendentă a altor monede din regiune.

Alegerile locale au apreciat leul

 

 


Cursul euro a coborât de la ultimul record istoric de 4,8750 lei la 4,8705 lei într-o ședință în care tramzacțiile se realizau în culoarul 4,87 – 4,879 lei. În cursul nopții cotațiile euro au scăzut pe piețele asiatice până la 4,861 lei, continuând trendul manifestat vineri seara pe piețele americane, unde minimul a fost de 4,866 lei.

 


Tendința de depreciere a leului va continua și în perioada următoare, atât ca urmare a factorilor externi, unde a crescut aversiunea față de risc, dar și a celor locali, în primul rând votul PSD din Parlament privind majorarea pensiilor cu 40%, care va dezechilibra major finanțele țării.

Perechea euro/dolar se tranzacționa în ușoară creștere față de vinerea trecută, 1,1615 – 1,1664 dolari, investitorii așteptând audierea d-nei Christine Lagarde, președinta BCE, de către Comisia pentru afaceri economice și monetare a Parlamentului European.


Valoarea dolarului a scăzut

Pe acest fond, cursul dolarului american a coborât de la 4,1874 la 4,1828 lei.

Moneda elvețiană stagna la 1,079 – 1,082 franci/euro, iar cursul ei a alunecat de la 4,5137 la 4,5108 lei.


Media lirei sterline a urcat de la 5,3319 la 5,3758 lei, după ce moneda britanică a crescut la 1,0965 – 1,1058 euro, piețele mizând pe posibilitatea unui acord post-Brexit.

Uncia de aur a început săptămâna la 1.851 – 1.864 dolari, în scădere față de finalul celei precedente, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să coboare de la 251,0994 la 249,1178 lei.


Cererea de lei se menține ridicată iar BNR pare să încerce să scumpească moneda națională, ceea ce a făcut ca indicii ROBOR la trei și respectiv șase luni să atingă un nivel egal, situație care nu s-a mai întâlnit de mulți ani.

ROBOR a crescut

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut luni de la 2,04 la 2,07%, după ce săptămâna trecută a scăzut la 1,96%, cea mai redusă valoare începând cu 13 noiembrie 2017.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 2,06 la 2,07%, față de 2,03%, un nivel apropiat de cel atins în 10 noiembrie 2017, care a fost înregistrat lunea trecută. Indicele  la 12 luni a crescut de de la 2,10 la 2,11%.

În regiune, cotația oficială a monedei poloneze a crescut de la 4,5477 la 4,5497 zloți/euro iar a celei maghiare de la 362,58 la 363,86 dolari.

Bitcoin creștea pe platformele specializate aproape de pragul de 11.000 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

de Radu Georgescu