monitorulcj.ro Menu
Economie

Mii de români au de suferit de pe urma greșelilor statului. Două programe menite să ajute tinerii au fost BLOCATE

Programele menite să îi ajute pe români să își cumpere o casă sunt blocate în acest an.

Mii de români au de suferit de pe urma greșelilor statului. Două programe menite să ajute tinerii au fost BLOCATE

Programul „Prima Casă” este momentan blocat, chiar dacă băncile au alocate fonduri pentru acest an, pentru ca programul să fie finanțat. Programul a fost sistat în momentul în care a fost adopotat de către Camera Deputaților un alt program similar, „O familie, o casă”, care încă nu are norme de aplicare.

Odată cu intrarea în vigoare a noului program, „O familie, o casă”, clienții care au achitat avansul pe vechiul program, nu știu dacă creditul va fi acordat pe vechile condiții. În acest sens, o parte dintre acești clienți s-ar putea să nu se mai încadreze la noile condiții. Noul program adoptat se adresează persoanelor cu venitui de până la 4.500 de lei (persoană singură sau familie fără copii) sau 7.000 de lei (familie cu copii).


Prima Casa, amânată până la 1 ianuarie 2021

Deși acordarea de credite prin program este sistată de mai bine de o lună, reprezentanții fondului de garantare au transmis că se încearcă o prelungire a programului „Prima Casă” până la 1 ianuarie 2021, deoarece nu putem „schimba regulule în timpul jocului”.

CITEȘTE ȘI: Rata sau chiria? De ce preferă clujenii să se îndatoreze la bănci pentru apartamente?