monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZA VALUTARĂ. Alertă, euro crește

Declarațiile de miercuri ale președintelui Rezervei Federale americane, Jerome Powell, conform căruia instituția exclude trecerea în teritoriu negativ a dobânzii sale cheie, care a fost scăzută din martie la 0 – 0,25%, a provocat creșterea plasamentelor în dolari și ieșiri de pe monedele emergente.

ANALIZA VALUTARĂ. Alertă, euro crește

Joi dimineață cotațiile euro de pe piețele asiatice au scăzut până la 4,826 lei, dar au crescut la deschiderea celei locale la 4,835 lei, astfel că tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,834 – 4,84 lei, ceea ce a făcut ca media să urce de la 4,8349 la 4,8376 lei.

Cursul dolarului american a înregistrat un salt mare, de la 4,4578 la 4,4743 lei.


Media monedei elvețiene a crescut de la 4,5939 la 4,6004 lei, în condițiile în care ea fluctua în culoarul stabilit de mai bine de o săptămână, 1,051 – 1,053 franci/euro.

Declarațiile lui Andrew Bailey, guvernatorul Băncii Angliei, conform căruia instituția pe care o conduce este pregătită să finanțeze efortul guvernului pentru a rezolva „problemele cu care se confruntă economia” a depreciat lira sterlină iar cursul ei a scăzut joi de la 5,4873 la 5,4709 lei.


Uncia de aur creștea pe piețele specializate la 1.712 – 1.719 dolari, astfel că prețul gramului de aur calculat de BNR a urcat de la 243,9579 la 247,2592 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, stagna la 2,45%, nivel identic cu cel din 30 aprilie 2018.


Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 2,54%, valoare egală cu cea atinsă în 25 aprilie 2018. Indicele la 12 luni s-a oprit la 2,60%.

Cotațiile monedelor din regiune se depreciau la rândul lor față de euro. Cea poloneză fluctua în culoarul 4,564 – 4,574 zloți iar cea maghiară se mișca între 353,6 și 354,9 forinți.


Pentru Donald Trump deprecierea monedei americane și scăderea dobânilor au fost unele dintre principalele teme ale mandatului său.

S-a ajuns până la punctul în care membrii conducerii Fed au fost făcuți „idioți” că nu permiteau deprecierea dolarului.


Versatilitatea discursului său i-a permis joi să salute faptul că dolarul nu este depreciat, declarând că „toată lumea vrea dolarul, deoarece l-am păstrat puternic. L-am păstrat puternic”.

Perechea euro/dolar se aprecia joi pe piețele internaționale la 1,0790 – 1,0826 dolari.

Bitcoin creștea pe platformele specializate la 9.500 – 9.800 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

De Radu Georgescu