Economie
ANALIZA SĂPTĂMÂNALĂ. O nouă săptămână cu euro la 4,83 lei
Perechea euro/leu a avut săptămâna trecută o evoluție calmă, media stabilită de BNR fluctuând într-un culoar de circa jumătate de ban, mult mai mică decât a altor monede din regiune.
Stabilittatea leului se datorează intervențiilor punctuale ale băncii centrale, care a continuat să vândă valută, proces pe care l-a declanșat încă din luna martie, ceea ce a făcut ca rezerva sa valutară să scadă.
Euro a început săptămâna cu un curs de 4,8280 lei, la jumătatea ei fiind atins un maxim de 4,8338 lei. A urmat o perioadă de scădere, media fiind stabilită vineri la 4,8277 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,826 – 4,835 lei, cu închiderea la 4,832 lei.
Pentru următoarele luni, în contextul căderii economice provocate de pandemie, analiștii grupați în cadrul CFA România, anticipează în ultimul sondaj pentru orizontul de șase o depreciere la 4,9370 lei/euro, iar pentru cel la 12 luni una la 4,9954 lei.
Dolarul american s-a depreciat față de euro, astfel că media lui a scăzut de la 4,4671 la 4,4115 lei.
Moneda elvețiană a fost stabilă pe piețele internaționale unde fluctuațiile s-au limitat la 1,055 – 1,059 franci/euro, media ei crescând ușor de la 4,5663 la 4,5796 lei, pentru a încheia săptămâna la 4,5706 lei.
Lira sterlină sterlină a urcat de la 4,5696 la 4,5115 lei iar vineri media a fost stabilită la 5,5048 lei.
Uncia de aur a avut o tendință ascendentă pe piețele specializate, evoluție provocată de deprecierea monedei americane. Ea crescut de la 1.617 – 1.643 dolari, la începutul săptămânii, la 1.683 – 1.689 dolari, la finalul ei. Pe acest fond, prețul gramului de aur a urcat vineri de la 237,0045 la 239,8384 lei, mai sus cu peste 5 lei față de luni.
Decizia băncii centrale de a reduce dobânda de politică monetară de la 2,50 la 2% a continuat să influențeze nivelul indicilor ROBOR.
Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 2,54 la 2,53%, nivel care se mai înregistra la începutul lui mai 2018.
Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 2,61 la 2,60%, valoare care se mai înregistra în urmă cu doi ani, în timp ce indicele la 12 luni a stagnat la 2,65%.
Vânzările de dolari la care au recurs marile bănci centrale pentru a calma piețele și anunțul Rezervei Federale că va injecta suplimentar în economia americană 2.300 miliarde dolari prin care va asigura credite către businessuri mici şi municipalităţi, a avut darul de a aprecia euro de la minim de 1,0768 la 1,0952 dolari.
Bitcoin a crescut de la 6.800 la 7.400 dolari, după care a revenit la sfârșitul săptămânii la 6.800 dolari.
Analiza cuprinde perioada 6 – 10 aprilie
de Radu Georgescu