monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ Același curs pentru dolar și francul elvețian

Leul a avut miercuri o ședință mai liniștită și a reușit să se aprecieze față de principalele valute.

ANALIZĂ Același curs pentru dolar și francul elvețian

Media monedei europene a revenit după trei ședințe consecutive sub pragul de 4,75 lei, ea coborând de la 4,7512 la 4,7499 lei. Transferurile s-au realizat în culoarul 4,748 – 4,752 lei, cele de la ora 14:00 fiind efectuate la 4,75 lei.

Cursul monedei americane a scăzut de la 4,3605 lei, maximul ultimilor aproape trei ani, la 4,3519 lei.


Moneda elvețiană fluctua în culoarul 1,085 – 1,092 franci/euro, iar media ei a scăzut de la 4,3555 la 4,3519 lei.

Preţul gramului de aur stabilit de BNR a crescut de la 205,6787 la 207,6268 lei, în condițiile în care uncia de aur a urcat pe piețele specializate la 1.475 – 1.483 dolari, mai sus cu peste 2,2% față de acum două zile, evoluție datorată reducerii plasamentelor în moneda americană.


Indicii ROBOR au reînceput să scadă după câteva zile în care ei au avut o tendință ascendentă.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a coborât de la 3,09 la 3,08%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, de la 3,15 la 3,14%.


Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a scăzut de la 3,20 la 3,19%, iar cel la 12 luni de la 3,25 la 3,24%.

BNR a stabilit la începutul săptămânii valoarea Indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRRC) pentru ultimele trei luni ale acestui an. Acesta a urcat de la 2,63 la 2,66%, după ce în perioada în al doilea trimestru valoarea a fost de 2,36%.


Monedele din regiune aveau o ușoară tendință depreciativă față de euro. Cea poloneză se tranzacționa în culoarul 4,37 – 4,386 zloți iar cea maghiară fluctua între 334,2 și 335,8 forinți.

După scăderea de marți la 1,079 dolari, nivel care nu a mai fost atins din mai 2017, perechea euro/dolar, a urcat la 1,0904 la 1,942 dolari.


Bitcoin fluctua pe platformele specializate în culoarul 8.200 – 8.400 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00, analiză realizată de Radu Georgescu