Economie
„Rabla” 2011, mai puţin atractivă decât cea din 2010
Cu două luni înainte de încheierea Programului „Rabla” din acest an, raportarea Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP) arată că, până acum, au fost casate 94.310 autovehicule mai vechi de zece ani, iar numărul maşinilor noi cumparate a ajuns la 21.393 de unităţi, dintre care 8.000 sunt autohtone.
Programul nu a mers anul acesta la fel de bine ca în 2010, când s-au casat 189.323 autoturisme uzate şi s-au achizitionat 62.550 autoturisme noi, dintre care 25.263 au fost de producţie autohtonă.
„Anul acesta, în cadrul Programului Rabla, Administraţia Fondului pentru Mediu a alocat 120 000 de tichete, acestea fiind distribuite în totalitate către colectori. Toţi ce care deţin sau vor deţine astfel de tichete trebuie să le valorifice în termenele menţionate deoarece ulterior acestea îşi vor pierde valoarea”, a spus ministrul Mediului, Laszlo Borbely.