monitorulcj.ro Menu
Economie

Clujenii, invitaţi la bursa locurilor de muncă

Absolvenţii unei forme de învăţământ care nu şi-au găsit încă un loc de muncă, dar şi alte categorii de şomeri au ocazia de a intra pe piaţa muncii, la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi.

Bursa va avea loc în datele de 22 şi 23 septembrie, la Expo Transilvania.

Peste 70 de angajatori sunt aşteptaţi să participe, conform celor două instituţii care organizează bursa – Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj şi Camera de Comerţ şi Industrie Cluj (CCI). “Începând de mâine vor fi transmise invitaţiile de participare companiilor, urmând ca în curând să se ştie numărul exact al participanţilor”, a declarat pentru monitorul Elisabeta Dumitrescu, director general al CCI.

Numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de agenţii economici vor fi publicate în timp util pe site-ul www.anofm.ro, precum şi pe site-urile Agenţiilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Potrivit ANOFM, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi reprezintă o oportunitate pentru persoanele care au absolvit o formă de învăţământ. Astfel, participanţii vor avea posibilitatea de a alege un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale sau de a se orienta profesional spre ocupaţii cu posibilităţi mai mari de angajare pe termen mediu şi lung. De asemenea, agenţii economici care vor veni la eveniment vor avea prilejul să-şi recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă.

Evenimentul se va desfasura in toate judeţele ţării şi în Municipiul Bucureşti.