monitorulcj.ro Menu
Economie

Farmec inaugurează cel de-al 25-lea magazin de brand (P)

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, continuă extinderea națională a rețelei magazinelor de brand cu inaugurarea celui de-al 25-lea magazin, în urma unei investiții de peste 50.000 de euro.

Noul magazin Gerovital din București este amplasat în incinta centrului comercial Sun Plaza (etajul 1, Calea Văcărești nr. 391) și are o suprafață de peste 50 m2. Producătorul de cosmetice clujean deja intenționează deschiderea unui alt magazin până la sfârșitul anului, în Centrul Vechi din București, rețeaua ajungând astfel la 18 unități Gerovital și 8 unități Farmec.

„Suntem bucuroși să inaugurăm cel de-al 25-lea magazin de brand, această realizare demonstrând faptul că românii aleg constant și cu încredere produsele Farmec și Gerovital și din mediul offline. Feedback-urile pozitive din partea consumatorilor noștri și cererea tot mai mare de a le fi cât mai aproape ne-au determinat să continuăm planurile de extindere pentru rețeaua de magazine de brand. Astfel, în 2018 am inaugurat trei magazine și dorim să încheiem anul cu alte două deschideri în București: Sun Plaza și Centrul Vechi. Este o mândrie să fim primul producător local de cosmetice care dispune de o rețea proprie de magazine de brand și ne asumăm cu responsabilitate să ducem acest concept în cât mai multe zone din țară”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.


Cel de-al 25-lea magazin de brand a fost inaugurat cu o serie de surprize, printre care o prezentare de modă marca Eli Lăslean și un discurs din partea Danei Săvuică.

Noul spaţiu a fost construit conform conceptului “Doctor în Frumuseţe” al magazinelor de brand Gerovital, care a fost creat în armonie deplină cu atributele brandului: inovație, încredere și eficiență. Vizitatorii magazinului din Sun Plaza vor avea la dispoziție toate gamele brandurilor Gerovital și Aslavital, precum şi sfaturi specializate privind utilizarea corectă a acestora, oferite de consultanţii de beauty prezenți în magazin. Toți vizitatorii noului centru Gerovital din Sun Plaza vor beneficia de oferte lunare speciale, cadouri și alte avantaje pentru posesorii cardului de fidelitate. Astfel, în luna decembrie, promoțiile sunt dedicate în special celor mai apreciate branduri Gerovital, dar și celor mai populare seruri, creme și fiole ale anului 2018. 


O altă facilitate oferită gratuit și exclusiv în magazinele Gerovital este testul de dermoanaliză, disponibil și în Sun Plaza. Acesta durează aproximativ 5 minute și ajută la stabilirea tipului de ten, prin folosirea unor măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum și gradul de pigmentare al pielii.

În funcţie de rezultatele obţinute, consultanţii de frumuseţe prezenţi în magazin le pot recomanda consumatorilor produse specifice necesităţilor lor şi pot concepe scheme de tratament personalizate.