Economie
Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană și-a deschis un birou la Cluj-Napoca
Vineri, Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) și-a deschis un birou la Cluj-Napoca consolidându-și astfel prezența în România.
Înființată în anul 2002, AHK România are un birou în București în care lucreazî 21 de angajați.
„AHK Transylvania Office va oferi companiilor din Transilvania accesul direct la comunitatea noastră dinamică și inovativă și va sprijini companiile din regiune în activitățile lor”, a declarat Sebastian Metz, director general și membru în Consiliul Director al AHK.
„Deschiderea acestui birou va ajuta ca problemele care apar la nivel regional să fie mai bine înțelese. Ne vom implica și von susține companiile atât prin grupurile de lucru înființate în cadrul AHK România, cât și prin colaborarea cu alte organizații, atunci când este nevoie de comunicarea directă cu instituțiile publice”, a adăugat Dragoș Anastasiu, preeșdintele AHK România.
Clujul a fost ales pentru a intensifica activitățile în întreaga regiune a Transilvaniei, mai spun reprezentanții Camerei. „Fiind un oraș universitar cu tradiție în România, Clujul are un renume excelent. Este situat central și are o importanță deosebită pentru economia germană: din cele 7.500 de companii germane active în România, 435 sunt situate în județul Cluj, adică 6 procente”, a spus Florin Sabou, membru în Consiliul Director AHK România și director general al unei companii germane cu sediul în Cluj-Napoca.
Unul dintre obiectivele centrale ale noului birou AHK din Cluj-Napoca este să sesizeze aspectele economice importante pentru regiunea Transilvania și să le dezbată împreună cu ceilalți actori implicați în viața economică.
Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Ea reunește 600 de companii și 250.000 de angajați, generând o cifră de afaceri de 28 de miliarde de euro. Din cele 600 de societăți componente, mai mult de jumătate dintre ele au companiile mamă în Germania, care au investit aici aproximativ 9,3 miliarde de euro, importanța acestei instituții constând și în faptul că ea este organic implicată în realizarea schimburile comerciale cu Germania, care au depășit valoarea de 30 de miliarde de euro, adică peste 20% din totalul schimburilor comerciale internaționale ale României.
Au fost prezenți la inaugurarea oficială, pe lângă conducerea Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană, ambasadorul Germaniei în România, E. S. Cord Meier-Klodt, Ambasadorul României în Germania, E. S. Emil Hurezeanu, primarul municipiului, Emil Boc, președintele Forumului Democrat German din România, Paul Porr, și alții.