monitorulcj.ro Menu
Economie

Ușoară apreciere a leului

Leul a preluat tendința de apreciere a monedelor din regiune față de euro, pe fondul scăderilor înregistrate de marile burse europene.

Cursul euro a scăzut de la 4,6625 la 4,6581 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,656 – 4,66 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,656 – 4,659 lei.

Dolarul american a continuat să se apreciee față de euro, astfel că media lui a urcat de la 3,8133 la 3,8209 lei, în timp ce cotațiile din piața locală au fluctuat între 3,814 și 3,827 lei.


Moneda elvețiană s-a depreciat față de euro, la 1,152 – 1,154 franci/euro, iar media ei a coborât de la 4,0471 la 4,0409 lei.

Piața monetară a fost calmă, astfel că indicele ROBOR la trei luni a stagnat, în a șaptea ședință consecutivă, la 2,09%. După creșterea la 2,43%, maxim care nu a mai fost atins de la sfârșitul lui octombrie 2014, indicele la șase luni a coborât la 2,42%. La rândul lor, indicii la nouă și 12 luni nu au cunoscut schimbări, ei menținându-se la 2,48%, respectiv la 2,53%.


În regiune, moneda maghiară se aprecia la 313,6 – 314 forinți, însă cea poloneză se deprecia la 4,174 – 4,188 zloți.

Perechea euro/dolar cobora la 1,2170 – 1,2213 dolari, menținându-se pe direcția declanșată marți, după intervenția noului președintele al Rezervei Federale americane, Jerome Powell, în fața unei comisii a Congresului SUA. Acesta a lăsat de înțeles că este posibil ca instituția pe care o conduce ar putea majora dobânda sa de politică monetară de patru ori în cursul acestui an.


La deprecierea euro a contribuit și incertitudinea în ceea ce privește rezultatele alegerilor parlamentare din Italia.

Indicele compozit al bitcoin, calculat de Bloomberg, creștea la 10.674,85 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Etichete: euro leu monede