monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ. Leul a recuperat un ban față de euro

Leul s-a aliniat la tendința apreciativă a monedelor din regiune, care au profitat de întărirea euro față de dolar.

Cursul euro a scăzut de la 4,6536 lei la 4,6431 lei. După o deschidere la 4,64 lei, transferurile s-au efectuat între 4,635 și 4,644 lei, pentru ca la ora 14:00 ele să se realizeze la 4,642 – 4,645 lei.

Media monedei americane a scăzut de la 3,9215 la 3,8897 lei, iar cotațiile din piață au fluctuat între 3,881 și 3,894 lei.


Moneda elvețiană s-a depreciat, la rândul ei, la 1,168 – 1,172 franci/euro, astfel că media ei a alunecat de la 3,9971 la 3,9629 lei.

Nivelul dobânzilor continuă să rămână unul ridicat, în condițiile scăderii lichidității din piața monetară, dar și a temerilor pe care le arată investitorii față de supraîncălzirea economiei românesti la care contribuie adâncirea deficitului de cont și a celui comercial, peste care se suprapune majorarea inflației.


Astfel, indicele ROBOR stagna la 2,19%, de la mai puțin de 1% la începutul anului, în timp ce indicele la şase luni a crescut la 2,31%, maxim al ultimilor trei ani. Indicele la nouă luni a urcat la 2,33% iar cel la 12 luni la 2,36%.

În regiune, moneda poloneză se aprecia față de euro la 4,201 – 4,212 zloți iar cea maghiară la 310,6 – 312,2 forinți.


Pe piețele internaționale perechea euro/dolar și-a continuat tendință de apreciere, atingând un maxim al ultimelor aproape două luni și jumătate, de 1,1957 dolari.

Euro a profitat de mini-vacanța investitorilor din SUA, prilejuită de celebrarea Zilei Recunoștinței dar și optimismul indus de posibilitatea ca partidul cancelarului Angela Merkel să reușească să formeze un nou guvern german alături de social-democrații conduși de Martin Schulz.


Aprecierea monedei unice poate deveni reversibilă, în contextul în care BCE pare hotărâtă să amâne creșterea dobânzii sale de politică monetară, cel puțin până la sfârșitul anului viitor.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​.


Radu Georgescu