Economie
INEDIT: Prima tranzacţie imobiliară, cu monede virtuale, care are loc la Cluj-Napoca!
Astăzi are loc, la Cluj-Napoca, prima tranzacţie imobiliară, cu o monedă virtuală. Doi clujeni vor plăti, pentru două apartamente în Floreşti, 40% monedă virtuală, 60% euro.
Potrivit legislaţiei actuale monedele virtuale sunt considerate produse fără TVA, tranzacţia fiind astfel scutită de taxe pentru suma plătită cu moneda virtuală.
Tranzacţiile vor avea loc la 14:30, la un birou notarial din Cluj-Napoca. Moneda se numeşte ilcoin.
“Astăzi, la notar, va avea loc prima tranzacţie imobiliară, cu o monedă virtuală. Moneda se numeşte ilcoin şi în spatele ei este o firmă din Germania care are o platformă la nivel mondial, care s-a lansat acum trei săptămâni şi în România”, explică, pentru Monitorul de Cluj, Carmen Popa, reprezentanta firmei germane.
Un arădean a făcut prima tranzacţie imobiliară în monedă virtuală
Matei Dancea era unul dintre primii români care a investit în moneda virtuală M-coin, ce a apărut pe Internet la începutul lui 2015. Casa, pe care a cumpărat-o în 2015, reprezenta primul bun din lumea reală tranzacţionat în această monedă.