monitorulcj.ro Menu
Economie

Giganții Facebook și Google, investigați de ANAF

Facebook, Google şi alte companii din industria online, care nu sunt înregistrate în România, sunt investigate de Fisc. Declaraţia a fost făcută de preşedintele ANAF, Dragoş Doroş.

Giganții Facebook și Google, investigați de ANAF

Dragoș Doroș, șeful ANAF a declarat într-o emisiune Digi24 că se încearcă identificarea veniturilor realizate de mai multe companii IT, dar care nu se reflectă în declaraţii de impozite la noi, pentru a putea fi taxate corespunzător.

„Trebuie să identificăm sursele de venit şi dacă acele surse de venit pe care le realizează nu doar aceste două companii, e vorba de industria online, aici avem discuţii mai complicate şi mai complexe, e vorba şi de site-urile de vânzări online ş.a.m.d., toate astea se află în vizorul nostru”, a dat asigurări șeful Fiscului.


„Dacă acele venituri care se localizează pe teritoriul României, dar ele - prin plăți electronice sau alte mecanisme - nu sunt vizibile sau declarate, noi să le impozităm în România”, a explicat Dragoș Doroș.

Etichete: anaf facebook google