monitorulcj.ro Menu
Economie

Loteria Bonurilor Fiscale, un eșec total. Câte bonuri sunt câștigătoare la ce sumă a ajuns premiul?

Prima ediție a Loteriei Bonurilor Fiscale pare să fie un eșec pentru Guvern și o dezamăgire pentru participanți.

Foarte mulţi români și-au arătat interesul față de această loterie şi au strâns zeci sau chiar sute de bonuri. Premiul de 1 milion de lei se va împărţi la toţi cei care au păstrat bonul emis în ziua de 7 februarie, cu valori între 6,00 lei şi 6,99 lei.

Potrivit ultimelor centralizări, numărul bonurilor fiscale potenţial câştigătoare la loteria ANAF ar fi depăşit cifra de 11.000. Acest lucru înseamnă că premiul a scăzut la aproximativ 90 de lei, relatează Gândul.info.


Lista premianţilor va fi publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor, care va face şi plata câştigurilor în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după validarea bonurilor fiscale de către inspectorii fiscali.