monitorulcj.ro Menu
Economie

Pe ce loc se află Clujul în topul firmelor înmatriculate în 2014

Numărul societăților intrate în insolvență a scăzut, în primele 11 luni din 2014, cu 27,35%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 19.703 societăți, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Cel mai mare număr de firme intrate în insolvență a fost înregistrat în municipiul București — 3.154 (în scădere cu 6,35% față de primele 11 luni din 2013) și în județele Bihor — 1.649 (minus 17,28%), Dolj — 802 (minus 24,62%) și Galați — 785 (minus 45,14%), relatează Agerpres.

La polul opus, cu cele mai puține societăți intrate în insolvență, se află județele Călărași — 98 (în scădere cu 51,49% față de perioada ianuarie-noiembrie 2013), Vaslui — 128 (minus 68,86%), Neamț — 146 (minus 41,83%) și Giurgiu — 148 (minus 65,90%).


În primele 11 luni ale acestui an, au fost înmatriculate 95.609 persoane fizice și juridice, cu 19,14% mai puține față de perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe înmatriculări au avut loc în municipiul București — 17.079 (minus 4,32% comparativ cu perioada ianuarie-noiembrie 2013) și în județele Cluj — 5.454 (minus 6,32%), Timiș — 4.294 (minus 11,83%) și Ilfov — 3.829 (plus 3,43).


Numărul cel mai mic de înmatriculări persoane fizice și juridice a fost înregistrat în județele Tulcea — 745 (minus 32,27% față de primele 11 luni ale anului trecut), Covasna — 745 (minus 9,15%), Ialomița — 779 (minus 19,02%) și Giurgiu — 785 (minus 21,03%).

Etichete: 2014 firme