Economie
Euro testează pragul de 4,42 lei
Media euro a crescut ieri de la 4,4114 la 4,4127 lei, într-o şedinţă care s-a deschis la 4,4120 lei, nivel apropiat de cel de la închiderea de marţi.
Tranzacţiile s-au realizat între un minim de 4,4090 şi un maxim de 4,4190 lei, semn că euro testează pragul de 4,42 lei, care nu a mai fost atins din data de 15 septembrie. La ora 14:00 tranzacţiile se realizau la 4,4070 – 4,41 lei.
Cursul dolarului american, care a urcat marţi la 3,5019 lei, cel mai ridicat nivel începând cu 10 decembrie 2012, a coborât la 3,4994 lei.
În perioada următoare este de aşteptat ca moneda americană să urce spre 3,60 lei, odată cu începerea de către BCE a programului său de achiziţii de titluri de stat şi obligaţiuni ale companiilor din zona euro, ceea ce va avea ca efect deprecierea monedei unice
Cursul francului elveţian a urcat de la 3,6568 la 3,6599 lei.
În regiune, moneda poloneză se deprecia uşor în faţa celei europene, la 4,176 – 4,183 zloţi, în timp ce forintul maghiar se aprecia la 309,9 – 311 unităţi/euro.
Perechea euro/dolar, care a scăzut marţi la 1,2571 dolari, nivel care nu a mai fost atins de la începutul lui septembrie 2012, creştea ieri uşor, pe fondul marcărilor tehnice de profit,1,2585 – 1,2631 dolari.
Faţă de începutul lui septembrie, euro a scăzut faţă de dolar cu peste 5,7 cenţi americani, ca o consecinţă a deciziei BCE de a reduce dobânda sa de politică monetară la 0,05% şi de a începe un program de injecţii de lichiditate, după modelul folosit de alte mari bănci centrale, cu scopul de a redresa economia din zona euro, care se află în recesiune şi a intrat în deflaţie.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru finalul anului la 1,2595 – 1,2621 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.