Economie
(P) A fost aprobată finanțare pentru lucrări la infrastructura de apă și canal
Joi, 28 august 2014, la ora 16:11, a fost emis de către Ministerul Mediului și Schimbărilor climatice „Ordinul de finanțare aferent proiectului de „Asistență Tehnică pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda - Câmpia Turzii, în perioada 2014-2020”.
Cu acești bani nerambursabili, Compania de Apă Arieș (CAA) își poate continua proiectele privind dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare în regiune Turda-Câmpia Turzii.
Compania de Apă ARIEȘ Turda a furnizat Autorității de Management și OI POS Mediu Cluj Napoca toate informațiile necesare pentru aprobarea proiectului în valoare de 12.620.169 lei fără TVA. Alocarea financiară a Proiectului din fondurile nerambursabile ale UE, din cofinanțarea de la bugetul de stat și bugetul local, acoperă plățile corespunzătoare acestuia.
„Suma de 12.620.169 lei reprezintă defapt aprobarea demarării proiectului pasul II în valoare de aproximativ 83 milioane de euro. După ce vor fi accesați acești bani, întreaga populație din aria de deservire a CAA va beneficia de sistem de canalizare și de conducte noi de apă, acest lucru ducând implicit la ridicarea standardului de viață a cetățenilor și la creșterea calității vieții acestora”, transmite directorul CAA Cristian Matei