Economie
Experții înjumătățesc autostrada electorală
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNANDR) promite 100 km de autostradă anul acesta. Consultanţii străini spun însă că mai mult de 60 km nu au cum să fie finalizaţi.
Anul acesta, în România ar putea fi finalizați maxim 60 km de autostradă, cu toate că autorităţile au anunţat că vor fi 100 km. Asta susţin reprezentanţii grupului american Louis Berger, companie de consultanţă în domeniul ingineriei.
„Ne aşteptăm ca acele contracte în curs de desfăşurare, care au termen de finalizare în acest an să fie realizate. Aceasta înseamnă că aproximativ 60 de kilometri de autostradă vor fi finalizaţi în acest an. Ţinta autorităţilor de a construi 2.440 km până în 2020 s-ar putea realiza dacă fondurile necesare vor fi asigurate iar suportul Guvernului român în vederea realizării acestor invesţii este constant”, au spus reprezentanţii Louis Berger, citați de Agerpres.
Potrivit acestora, cu toate că timpul necesar pentru a construi o autostradă depinde de foarte mulţi factori, calculele ar trebui raportate la maxim 50 km de autostradă construită în doi ani.
„Din experienţa noastră, pentru un antreprenor bun, plătit în timp, construirea unei secţiuni de 20 kilometri de autostradă într-o zonă plană şi stare bună a solului, în condiţii meteorologice normale, ar putea dura doi ani, iar în unele cazuri se pot construi chiar şi 50 de km în aceeaşi perioadă de timp”, au explicat reprezentanţii Louis Berger.
Săptămâna trecută, Horia Nicolae, director Pregătiri Proiecte în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, estima că în 2014 vor fi finalizaţi până la 100 de kilometri de noi autostrăzi.
„Vom finaliza în acest an autostrada Nădlac-Arad (lotul 1), Orăştie-Sibiu (lotul 3) şi se încearcă finalizarea tronsonului Timişoara-Lugoj (lotul 2) şi a lotului 2 din tronsonul Nădlac-Arad”, a declarat oficialul CNADNR. Horia Nicolae a precizat că în prezent nu există întârzieri la contractele aflate în derulare care să nu poată fi recuperate.
Ce este Louis Berger?
Louis Berger Group este o companie de consultanță în domeniul ingineriei și dezvoltării economice din Statele Unite ale Americii. Louis Berger Group este una dintre cele mai mari companii din domeniu din lume. Compania este prezentă în mai multe orașe din România, având șapte birouri în București și zeci de proiecte în țară. Compania oferă servicii de consultanță autorităților publice la nivel central și regional — ministere și agenții de dezvoltare regională — dar și la nivel local, asistând autorități publice locale sau organizații private. Firma realizează partea de consultanță în cadrul unor proiecte de modernizare a infrastructurii municipale, județene și regionale, pe parcursul implementării investițiilor ISPA și PHARE.