monitorulcj.ro Menu
Economie

Romtelecom şi Cosmote vor trece la brandul „T” al Deutsche Telekom. Cum arată noul logo?

Romtelecom şi Cosmote România vor încheia în această toamnă procesul de adoptare a brandului „T” al grupului german Deutsche Telekom, care deţine 40% din OTE Grup (Grecia), acţionarul majoritar al celor doi operatori telecom locali.

Logo-ul brandului

„În urma deciziei Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor OTE din 30 aprilie 2014, cele două companii, care sunt controlate de OTE Group, în care Deutsche Telekom deţine o cotă de 40%, au demarat procesul de adoptare a brandului Telekom. Scopul este de a finaliza procesul în această toamnă”, se arată într-un comunicat al Romtelecom şi Cosmote România remis Mediafax.

„Romtelecom şi Cosmote România vor avea noi denumiri comerciale asociate cu Deutsche Telekom, care vor fi comunicate la momentul oportun, după finalizarea tuturor procedurilor legale. Continuitatea serviciilor nu va fi afectată în niciun fel. Serviciile şi produsele existente, fie mobile sau fixe, atât pentru clienţii rezidenţiali, cât şi de business, vor rămâne neschimbate. În plus, odată ce noul brand «T» va fi lansat, clienţii Romtelecom şi Cosmote România (...) vor beneficia de noi oferte şi promoţii”, se mai spune în comunicat.


Ambele companii vizează o tranziţie lină către noul brand, cu toate activităţile necesare şi legate de acest proiect finalizate înainte de lansarea oficială.

Etichete: cosmote romtelecom