monitorulcj.ro Menu
Economie

Atenţie! Cât e amenda pentru depunerea cu întârziere a Formularului 200?

Depunerea Formularului 200 după data de 26 mai se sancţionează cu amenzi usturătoare. Cine trebuie să depună declaraţia?

Persoane fizice trebuie să depună Formularul 200 până la data de 26 mai 2014

Persoane fizice sunt obligate să completeze şi să depună Formularul 200 – „Declaraţie privind veniturile realizate din România” până la data de 26 mai 2014, pentru veniturile realizate în anul 2013, atrage atenţia Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). În cazul în care data limită nu este respectată, amenzile sunt usturătoare.

Potrivit prevederilor Codului fiscal, declaraţia se completează şi se depune de persoanele fizice care au realizat, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din România, provenind din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor sau activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real. Mai trebuie să depună formularul 200 şi cei care au obţinut venituri din silvicultură şi piscicultură, din transferul titlurilor de valoare (altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise) şi din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni de acest gen.


Formularul se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, în format tipărit, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi on-line, în situaţia în care contribuabilii dispun de un certificat digital calificat, conform prevederilor legale.

Formularul 200 se poate obţine de la sediul unităţilor fiscale sau poate fi descărcat de pe site-ul ANAF (www.anaf.ro).


Depunerea formularului 200 – „Declaraţie privind veniturile realizate din România”, după data de 26 mai 2014, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 lei.

Etichete: amenda finante