monitorulcj.ro Menu
Economie

Şeful Oficiului pentru IMM-uri din Cluj şi-a prezentat activitatea ca să-i dea peste nas lui Grapini

Mircea Miheştean, directorul OTIMMC Cluj

Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii a declarat în ultima vizită la Cluj că vrea să-l schimbe din funcţie pe directorul OTIMMC Cluj pentru că nu ar fi suficient de „implicat” în activitatea pe care o desfăşoară.

Duelul dintre ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi directorul Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC) Cluj-Napoca, ultimul reprezentant local al PDL care conduce una dintre structurile la care şefii sunt numiţi politic, continuă.

Mircea Miheştean a vrut să infirme acuzele ministrului Maria Grapini conform cărora nu şi-ar face treaba cum trebuie şi a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, situaţia banilor guvernamentali absorbiţi de IMM-urile clujene în 2013.


El spune că înafară de culoarea politică, ministrul nu ar avea niciun motiv să fie nemulţumit.

„Firmele din regiunea Nord-Vest au reuşit şi în acest an să absoarbă cei mai mulţi bani din programe.


Cu toate acestea, mi s-a transmis că voi fi cercetat disciplinar. Au zis că nu performanţa nu va mai fi un criteriu de evaluare a activităţii, ci comunicarea pe care am avut-o cu Ministerul”, a declarat directorul OTIMMC Cluj.

La Cluj s-au deschis cele mai multe SRL-D-uri din ţară

Potrivit datelor furnizate de Oficiu, Cluj-Napoca a reuşit să absoarbă 30% din finanţările de la bugetul de stat ale Ministerului Economiei destiante IMM-urilor, adică mai bine de 20 de milioane de lei.


Cele mai bune rezultate au fost obţinute în cadrul Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, cunoscut ca SRL-D. Clujul a încheiat în 2013 47% din contractele de finanţare semnate la nivel naţional. De altfel, la nivelul judeţului nostru s-au deschis cele mai multe astfel de societăţi, respectiv 1300 începând din 2011, când a luat naştere programul, mai multe chiar decât în Bucureşti, care se situează după noi în ierarhie cu 1150 de societăţi înfiinţate în ultimii trei ani.  

Primii, ca număr de dosare admise suntem şi la Programul START, cu 40%.


De ce nu-i place lui Grapini de Miheştean

Maria Grapini declara la sfârşitul lunii noiembrie, în cadrul vizitei pe cre a făcut-o la Cluj că Miheștean a refuzat să trimită orice fel de raport al activității desfățurate în cadrul oficiului pe care îl conduce.

”Șeful Oficiului pentru IMM-uri de la Cluj nu mi-a trimis nici un raport. A încheiat contracte și nu le-a finalizat cu plata, ceea ce înseamnă bani pierduți.  L-am chemat la București, și-a recunoscut greșeala , a zis că își da demisia, dar a plecat de la mine din birou și nu și-a mai dat demisia. Ulterior am aflat că este membru CA al unui proiect derulat în programul IMM-urilor ceea ce reprezintă conflic de interese. I-am solicitat să se prezinte la comisia de disciplina a zis că e bolnav și trebuie să se opereze. Când am trimis comisia pe teren, nici vorbă de operație, era un simplu control de rutină”, a explicat Grapini.