Economie
Ce surprize aduce a şasea modificare a Codului Fiscal din acest an?
Modificările au fost adoptate de Guvern în aceeaşi zi în care proiectul a fost publicat in dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Modificarea condiţiilor de încadrare a microintreprinderilor, un nou impozit pe construcţii şi cresterea accizelor la carburanţi sunt cele mai importante modificări din Codul fiscal, care au fost adoptate de Guvern săptămâna trecută.
„Din respect” pentru părerile celor afectaţi de noile prevederi, proiectul a fost publicat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) în aceeaşi zi în care a fost adoptat.
Pentru a intra in vigoare, actul normativ, care modifică pentru a şasea oară în acest an Codul Fiscal, trebuie doar să fie publicat în Monitorul Oficial.
Unde dai şi unde crapă
Potrivit Guvernului noile modificări, în special majorarea accizelor la carburanţi şi impozitarea construcţiilor speciale, vor creşte încasările statului cu circa 5 miliarde de lei anul viitor.
Specialiştii şi reprezentanţii patronatelor sunt de părere însă că înăsprirea fiscalităţii nu rezolvă problemele bugetare ci, dimpotrivă, pot avea un efect nefast asupra firmelor şi populaţiei.
Reprezentanţii mediului de afaceri spun că măsurile aprobate de Guvern ar putea reduce investiţiile şi competitivitatea companiilor locale şi ar putea impulsiona evaziunea fiscală, efectul putând fi, paradoxal, o reducere a încasărilor bugetare.
„Noile măsuri determină o agravare fără precedent a poverii fiscale”
Măsurile fiscale anunţate de Guvern determină o agravare fără precedent în ultimii 20 de ani a poverii fiscale pe care contribuabilii români trebuie să o suporte şi totodată vor afecta negativ investiţiile şi competitivitatea produselor româneşti, apreciază reprezentanţii Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham).
„AmCham România îşi exprimă îngrijorarea faţă de noul val de impozite şi taxe anunţate în ultima vreme de către Guvernul României. Împreună cu creşterile de fiscalitate impuse deja în legislaţie, fără o consultare prealabilă şi transparentă cu mediul de afaceri, astfel de decizii determină o agravare, fără precedent în ultimii 20 de ani, a poverii fiscale pe care contribuabilii români vor fi obligaţi să o suporte”, se arată într-un comunicat AmCham, organizaţie care reuneşte 350 de companii americane, internaţionale şi locale, cu investiţii totale de peste 10 miliarde dolari şi 200.000 de locuri de muncă.
Investitorii arată că lipsa de coerenţă şi consistenţă în adoptarea de măsuri cu caracter fiscal, precum şi intervenţiile frecvente şi imprevizibile ale Guvernului în economie provoacă distorsiuni în mecanismele pieţei, dificultăţi în planificarea afacerilor, cu consecinţe deosebit de grave pentru mediul de afaceri românesc, atractivitatea investiţională şi competitivitatea economică a României.