monitorulcj.ro Menu
Economie

Guvernul vrea să scadă contribuţia la CAS cu 3 %

Toamna ar putea aduce reducerea contribuţiilor totale la CAS de la 44% la 41%.  

Executivul român doreşte ca în al doilea semestru al anului 2011 contribuţiile totale de asigurări sociale să fie reduse de la 44% la 41% prin scăderea cu trei puncte a cotelor plătite de angajator, iar în perioada următoare va fi stabilită exact şi data de la care va fi operată relaxarea fiscală.

 

„Membrii Coaliţiei au discutat, în şedinţa de luni, despre diminuarea CAS la angajatori şi au convenit să fie efectuată o reducere de până la trei puncte procentuale contribuţiilor totale, de la 44% la 41%, în semestrul II al acestui an. Discuţia va fi reluată într-o şedinţă viitoare a Coaliţiei, când urmează să fie stabilită exact data de la care va fi efectuată reducerea”, au declarat reprezentanţi ai Guvernului, potrivit Mediafax.

 

Se reduce cota de impozitare?

 

Potrivit reprezentanţilor Executivului, citaţi de Mediafax, reducerea CAS va face parte dintr-un pachet mai larg de măsuri de stimulare economică, incluzând reducerea cotei unice de impozitare, începând cu anul viitor, şi introducerea cardului de creditare destinat întreprinderilor mici şi mijlocii. Variantele discutate pentru cota unică de impozitare sunt reducerea de la 16% la 14% sau la 12%. Scrisoarea suplimentară de intenţie convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional în urma misiunii de evaluare din octombrie-noiembrie relevă că cele două părţi au stabilit să ia în considerare reducerea impozitării forţei de muncă în acest an, dacă economia îşi va reveni şi va crea suficient „spaţiu fiscal”.

În prezent, angajatorii plătesc, după caz, contribuţii de asigurări sociale de 20,8% pentru condiţii normale de muncă, de 25,8% pentru condiţii deosebite de muncă şi de 30,8% pentru condiţii speciale de muncă. La acestea se adaugă contribuţia de 5,2% pentru asigurările de sănătate, de 0,5% la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi de 0,25% la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale.

În baza Legii 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în funcţie de clasa de risc, angajatorii datorează şi cote de contribuţii cuprinse între 0,15% şi 0,85%, aplicate asupra sumei veniturilor brute realizate lunar. În cota de contribuţie individuală de asigurări sociale este inclusă şi cota de 3% aferentă fondurilor de pensii administrate privat, majorată de la 2,5% în 2010.