Banca Transilvania şi-a mărit capitalul social până la 1,47 miliarde lei, acţiunile companiei urmând să revină la tranzacţionare pe Bursa de la Bucureşti (BVB) la începutul zilei de astăzi. BT şi-a majorat capitalul social cu 120 milioane lei, după ce acţionarii au aprobat această procedură într-o Adunare Generală desfăşurată în aprilie 2010. Operaţiunea a fost contestată în instanţă de SIF Banat Crişana (SIF 1), însă fără succes. Tensiunile dintre cei doi emitenţi au început în 2009, când conducerea SIF 1 a anulat voturile unui grup de investitori prezumaţi că ar fi acţionat în mod concertat cu BT. Acţiunile BT au înregistrat una dintre cele mai puternice creşteri de pe bursă din acest an, preţul acestora urcând cu 20,68%.