Economie
„Prima Casă” nu moare, se transformă. Dobânda şi avansul ar putea creşte.
Băncile vor dobânzi şi avansuri mai mari la Prima Casă dacă scade la jumătate garanţia statului.
Guvernul a propus ieri băncilor comerciale care participă la programul „Prima Casă” să preia de la stat jumătate din riscul asumat în privinţa creditelor acordate pentru locuinţe, astfel încât plafonul total de până acum al garanţiilor guvernamentale să câştige încă 1,5 miliarde de euro, a declarat prim-ministrul Emil Boc.
Potrivit premierului, băncile au timp până miercurea viitoare să analizeze propunerea, pentru ca Executivul să o aplice apoi. „Analizăm împreună cu băncile posibilitatea de a împărţi riscul garanţiei între stat şi bancă. Astăzi riscul este suportat 100% de stat. Propunerea noastră este să împărţim acest risc: 50% statul - 50% instituţia finanţatoare, adică banca. Aceasta ar însemna practic că la un nivel al garanţiilor guvernamentale de 1,5 miliarde de euro s-ar mai putea obţine încă 1,5 miliarde garanţii, adică ar însemna dublarea numărului de beneficiari prin dublarea plafonului”, a afirmat Boc, citat de Agerpres. El a arătat că astfel s-ar dubla numărul beneficiarilor programului „Prima Casă”.
Până în prezent, toate cele trei ediţii ale programului „Prima Casă” au totalizat 1,5 miliarde de euro garanţii utilizate, iar din actuala ediţie mai sunt 100 de milioane de euro rămaşi neutilizaţi, adică jumătate din plafonul total alocat pentru anul 2011. „Avem 200 de milioane pentru 2011, bani din care s-au utilizat aproape 50%, şi, dacă băncile acceptă să împărţim riscul, mai avem 1,5 miliarde din cei existenţi”, a precizat şeful Guvernului.
Avansul şi dobânda ar putea creşte
“Trebuie ca în următoarea săptămână să se discute cu BNR ce sistem de provizionare va fi acceptat în cazul reducerii la jumătate a garanţiei statului şi cum va fi înregistrată ipoteca, precum şi avansul minim acceptat, pentru că banca centrală a aprobat norme de prudenţialitate pentru fiecare bancă în parte. BNR a făcut oricum derogare de la norme în programul Prima Casă, dar creditul era acoperit 100% de garanţia statului. Acum s-ar putea să nu mai fie de acord cu un avans minim de numai 5%”, au declarat pentru Mediafax surse bancare.
Un alt aspect tehnic care va trebui negociat priveşte comisioanele deja achitate de bănci la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) pentru garanţii reprezentând 100% din valoarea creditelor acordate în cadrul programului. În opinia bancherilor, pentru noile credite ce vor fi acordate pe baza diminuării garanţiei deja contractate ar urma să se plătească doar un comision modic, care să acopere costurile de procesare a documentelor.
Majoritatea băncilor au cerut şi posibilitatea de a majora dobânda în cazul unei garanţii diminuate cu 50%, întrucât riscurile asumate sunt semnificativ mai ridicate, mai relatează Mediafax.
Guvernul a decis, în ianuarie, ca programul Prima Casă să continue şi în acest an, cu acelaşi nivel al cuantumului garanţiei de stat, în limita unui plafon total de garanţii de 200 milioane euro, care ar putea fi suplimentat în luna iulie pentru a doua parte a anului. Acest plafon a fost deja epuizat în proporţie de 50%.