monitorulcj.ro Menu
Economie

Două lanţuri de magazine deţinute de retaileri români vor trece în reţeaua Carrfour

Lanţurile locale de magazine Rost Com din Braşov şi Traditional Ecologic din zona Bucureşti-Ilfov, împreună deţinând 20 de unităţi, urmează să fie integrate de Grupul Carrefour şi operate în regim de franciză sub brandul Express, în urma unor parteneriate închiate de grupul francez cu cele două branduri locale, anunţă Mediafax.ro.

"Magazinele ce urmează a fi integrate în reţea vor fi operate în regim de franciză şi reprezintă primul pas al grupului Carrefour de a extinde acest format în afara Capitalei. Rost Com, reţea cu tradiţie în Braşov, gestionează un total de 15 magazine, iar Traditional Ecologic operează 5 unităţi situate în Bucureşt şi Ilfov. În perioada următoare, Carrefour va elabora, împreună cu noii săi parteneri, un plan de integrare a magazinelor în reţeaua Express", se arată într-un comunicat al companiei franceze.

Etichete: carrefour romania