Paradoxuri Fiscale (I)

Paradoxul este opinia contrară opiniei comune; afirmaţie, enunţ ce contrazice cu mare efect unele idei şi puncte de vedere recunoscute unanim. În fiscalitate un prim grup de paradoxuri poate să apară între spiritul şi litera legii care reglementează o categorie sau alta de impozite sau taxe percepute de stat sub forma obligaţiilor contribuabililor.

Spiritul unei legi jalonează limitele minime şi maxime în interiorul cărora trebuie să se exprime litera respectivei legi. Dacă luăm în considerare spiritul Titlului, din Codul fiscal, care reglementează taxa pe valoarea adăugată prin mecanismul de deducere şi colectare a acestui impozit direct datorat statului de către plătitorii de taxă, ajungem la concluzia că se datorează statului numai taxa aferentă valorii adăogate, iar litera legii ar trebui să reglementeze numai valoarea adăogată de fiecare plătitor în parte. În realitate lucrurile nu stau aşa de fiecare dată.

Dacă luăm ca exemplu procesatorii de lapte, care colectează materia primă de la producătorii individuali neplătitori de taxă pe valoarea adăugată, vom ajunge la concluzia că aceştia au obligaţia să colecteze şi să plătească statului nu numai taxa aferentă valorii adăogate de ei, ci şi taxa din amonte de ei şi anume taxa aferentă crescătorilor de animale producătoare de lapte. Aceasta are drept consecinţă un preţ de vânzare la produsele procesate prea mare, care nu este datorat efortului său, ci mecanismului de taxare. Dar cum procesatorul nu poate impune un astfel de preţ comerciantului detailist, el va trece la diminuarea preţului de achiziţie al laptelui cu consecinţe dezastruoase asupra crescătorilor de animale, care nu mai au cu ce creşte şi întreţine animalele, reducând continuu numărul acestora.

Dar producţia de lapte are caracter preponderent sezonier datorită modului de hrănire şi a ciclului de reproducere al diferitelor specii de animale. Primăvara şi vara este mai mult lapte, iar toamna şi iarna este mai puţin. În felul acesta producătorii individuali de lapte ajung să concureze pe procesatori, din care cauză mulţi procesatorii, cu volum mai mic de producţie, au dat faliment, dar falimentul lor a favorizat pe marii procesatori, care impun la achiziţiile de lapte de la producătorii individuali preţuri care să le asigure supravieţuirea şi chiar dezvoltarea cu efecte negative tot asupra crescătorilor de animale.

Efectele acestui paradox au fost diminuate de către marii procesatori de lapte care au găsit soluţie de ieşire prin integrarea procesului de producţie de la crescătorul de animale până la comerciantul detailist. La început, au deschis spaţii comerciale proprii, iar apoi, au înfiinţat propriile crescătorii de animale producătoare de lapte. În felul acesta procesatorii de lapte au reuşit să elimine pe micii procesatori, însă paradoxul din lege a fost menţinut. Pentru eliminarea lui, statul ar trebui să permită procesatorilor să deducă taxa pe valoarea adăugată aferentă laptelui achiziţionat ca materie primă de la producătorii de lapte individuali.

În felul acesta s-ar elimina concurenţa neloaială, dealtfel interzisă de lege şi s-ar încuraja crescătorii individuali de animale, iar preţurile ar fi cele corecte şi nu cele influenţate de taxe ireale. Când se va realiza aceasta? Numai când va fi respectat statul ca stat şi producătorul ca producător!

NOTĂ: Prin publicarea acestui articol, redacția „Monitorul de Cluj” nu își asumă în mod automat punctele de vedere exprimate de autorul acestuia.