monitorulcj.ro Menu
Economie

BT: DIICOT Cluj ne-a adus importante prejudicii financiare

Reprezentanţii Băncii Transilvania au emis un comunicat de presă după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a achitat pe doi membri ai conducerii BT Securities, Rareş Nilaş - Director General şi Dan Dascăl - Director Operaţiuni, pentru manipularea pieţei de capital.

„Am susţinut, ca şi grup financiar, din prima zi a acestui proces care a durat aproape 4 ani, că niciuna din persoanele menţionate nu a facut nimic care să contravină legii şi că acuzaţiile aduse sunt total nefondate, mai ales că au implicat operaţiuni pe piaţa RASDAQ, care este nereglementată, aşa cum - de altfel - s-au pronunţat şi instanţele de judecată.  Acest proces şi acuzaţiile nefondate aduse de către DIICOT Cluj au produs importante prejudicii financiare şi reputaţionale atât persoanelor acuzate pe nedrept, cât şi Grupului Financiar Banca Transilvania”, se arată în comunicatul de presă al Băncii Transilvania.

Omul de afaceri clujean Gicu Gânscă şi celelalte patru persoane judecate în dosarul de manipulare a pieţei de capital, respectiv Rareş Nilaş, Ana Maria Oprean, Sergiu Dan Dascăl şi Horea Ionuţ Boboş, au fost achitaţi definitiv, miercuri, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Gânscă a fost achitat pentru manipularea pieţei de capital, iar celelalte persoane din dosar, pentru manipularea pieţei de capital şi fals informatic. Gicu Agenor Gânscă, directorul general al SSIF BT Securities, Rareş Nilaş, şi alte trei persoane au fost trimişi în judecată în ianuarie 2011, de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), pentru manipularea pieţei de capital.

Procurorii susţineau că Gânscă a încheiat în 2007, cu directorul ACI Bistriţa, Ioan Blaga, un antecontract de vânzare-cumpărare, tranzacţia vizând două pachete de acţiuni, formate din 343.092 de acţiuni, respectiv de 3,66 milioane acţiuni. Tranzacţia la bursă s-a derulat la preţul stabilit înainte prin antecontractul de vânzare-cumpărare a acţiunilor.