monitorulcj.ro Menu
Economie

VEZI până când poţi depune situaţiile financiare pe 2012

Companiile naţionale, regii autonome, institute naţionale de cercetare-dezvoltare şi subunitaţile din Romania care aparţin unor persoane juridice străine au termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv până la data de 30 mai 2013, pentru întocmirea şi depunerea la organul fiscal a situaţiilor financiare anuale, potrivit unei informări venite de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj. Pentru celelalte entitaţi, termenul de depunere este de 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.

DGFP Cluj atrage atenţia şi asupra modificării termenelor în cazul în care de la constituire societăţile nu au desfăşurat activitate. Potrivit Direcţiei, entităţile trebuie să depună o declaraţie în acest sens, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. Totodată, raportarea contabilă anuală întocmită de persoanele juridice aflate în lichidare, se depune în termen de 90 de zile de la încheierea anului calendaristic.

Atenţie la format!

Toate tipurile de situaţii financiare şi raportările anuale se depun numai pe noile versiuni ale programelor de asistenţă, în format PDF cu fişier xml ataşat, indiferent de canalul de depunere ales (internet sau ghişeu), atrage atenţia DGFP Cluj. Prin internet, semnate electronic, formularele se depun prin portalul www.e-guvernare.ro.

Contribuabilii care nu au un certificat digital calificat pentru semnarea declaraţiilor, le vor putea depune la ghişeul organelor fiscale, în format PDF cu fişier xml atasat, anexele la bilant semnate, scanate şi  cuprinse in fişier cu extensia „zip”pe suport CD, însoţite de rezumatul declaraţiei (prima pagină) listat, semnat şi ştampilat.

Cei care nu depun la timp a situaţiile financiare anuale consolidate şi raportările contabile, organele fiscale vor aplica amenzi  de la 2000 la 5000 lei.