Economie
Producţia de vin a Franţei, la NIVELUL MINIM din ultimii 40 de ani
Producţia de vin a Franţei, cel mai mare producător din lume, a scăzut cu 20% în acest an, la minimul ultimilor 40 de ani, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi culturilor afectate de paraziţi, potrivit estimărilor Ministerului Agriculturii de la Paris, scrie Mediafax.
Producţia de vin a Franţei va fi în acest an de 40,6 milioane hectolitri, cu peste 10 milioane de hectolitri mai puţin faţă de 2011, estimează guvernul francez, care şi-a revizuit prognoza de la 42,9 milioane hectolitri în septembrie.
"Toate categoriile de vin vor înregistra producţie mai scăzută comparativ cu 2011", se spune într-un comunicat al instituţiei, citat de Bloomberg.
Exporturile de vin şi şampanie ale Franţei au totalizat 7,17 miliarde euro în 2011, reprezentând 13% din exporturile de alimente şi produse agricole ale ţării. În prima jumătate a acestui an, exporturile de vin au crescut cu 14%, la 3,57 miliarde euro.
Franţa este cel mai mare producător de vinuri din lume, urmată de Italia, Spania, SUA şi Argentina. Anul trecut, topul exportatorilor a fost condus de Italia, urmată de Spania, Franţa, Australia şi Chile.
Producţia de vin a Italiei va scădea în acest an cu 8%, la 39,3 milioane hectolitri, din cauza secetei, potrivit estimărilor institutului de cercetare Istituto di Servizi per il Mercato Agricolo e Alimentare.