monitorulcj.ro Menu
Economie

Ponta: La Finanţe nu se ştia cine a pus pe site proiectul cu taxe de 16%, ca în "Scrisoarea pierdută"

Premierul Victor Ponta a declarat că primarii vor decide dacă impozitele, taxele şi amenzile locale vor fi majorate anul viitor cu 16%, raportat la inflaţia din perioada 2010-2012, şi a arătat că s-a enervat că reprezentanţii Ministerului Finanţelor nu l-au consultat şi nu au explicat mai clar, informează Mediafax.

Impozitele, amenzile şi taxele locale vor creşte cu 16,05% de la începutul anului viitor, reprezentând rata inflaţiei cumulată pentru perioada 2010-2012, conform unui proiect de hotărâre al Ministerul Finanţelor, fiind aşteptate venituri suplimentare anuale de 531 milioane lei în următorii trei ani.

Proiectul a fost prezentat miercuri în dezbatere publică, după ce a mai fost lansat în dezbatere şi în primăvara acestui an, în mandatul guvernului anterior.

"Când am văzut ştirea - căci eu n-am văzut propunerea - l-am sunat pe ministrul Florin Georgescu şi am spus: Domnule, aţi înnebunit, ce aveţi?. El a spus că nu ştie nimic şi că-l sună pe secretarul de stat Liviu Voinea. Îl sună pe Voinea care spune: nu ştiu nimic. Că aşa este la Ministerul Finanţelor, este ca într-o "scrisoare pierdută". După care m-au sunat înapoi, în aceeaşi ordine ierarhică, şi mi-au explicat. Sigur, discuţia nu a fost aşa de veselă cum o descriu eu. O dată la trei ani, conform legii, autorităţile locale au voie, nu obligaţia, să actualizeze taxele locale cu inflaţia. Pentru asta, Ministerul Finanţelor dă o hotărâre care spune cât este inflaţia şi cât este maximul cu care pot să mărească, după care, de la anul, primarul, dacă consideră că are nevoie de mai multe venituri, împreună cu consiliul local, poate să mărească anumite taxe. Sigur că m-am enervat pentru că nu am fost consultat şi nu au explicat ei ce explic eu acum", a spus Ponta la Realitatea TV.

În proiect se arată că, în concordanţă cu prevederile Codului fiscal, se actualizează nivelurile impozitelor şi taxelor locale, precum şi amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2010, prin elaborarea unui nou proiect de hotărâre a Guvernului, începând cu anul fiscal 2013, cu rata inflaţiei pentru perioada de 3 ani de la ultima indexare, respectiv 16,05% pentru anii 2010-2012.

Ministerul estimează că, prin indexarea la inflaţie a impozitelor şi taxelor locale, veniturile bugetelor locale vor creşte cu 531,62 milioane de lei în următorii trei ani.

În urma majorării, valoarea impozabilă a unei clădiri cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă va creşte de la 806 lei/mp la 935 lei/mp în cazul spaţiilor dotate cu instalaţii electrice şi de canalizare şi de la 478 lei/mp la 555 lei/mp în cazul clădirilor neracordate la astfel de utilităţi.

Pentru clădirile cu pereţii exteriori din lemn, valoarea impozabilă va urca de la 219 lei/mp la 254 lei/mp, în cazul existenţei utilităţilor, şi de la 137 lei/mp la 159 lei/mp, fără utilităţi.

Majorarea se va aplica şi în cazul taxelor pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate, pentru spectacole, pentru operaţiuni judiciare, pentru eliberarea şi preschimbarea actelor de identitate, pentru înmatricularea autovehiculelor, pentru eliberarea titlurilor de proprietate, precum şi în cazul limitelor minime şi maxime ale amenzilor aplicate persoanelor fizice.

Pentru motorete, scutere, motociclete, autoturisme, autocare, autobuze, microbuze, tractoare şi vehicule grele, impozitele nu au fost indexate întrucât de la data adoptării lor au trecut mai puţin de trei ani, valorile rămânând astfel neschimbate.

Conform Codului Fiscal, impozitele şi taxele locale sunt indexate o dată la trei ani, ţinând cont de evoluţia ratei inflaţiei de la ultima modificare. Ultima actualizare a taxelor şi impozitelor locale a fost aplicată începând cu anul 2010.

Proiectul prevede că autorităţile administraţiei publice locale vor completa, modifica sau abroga hotărârile adoptate privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2013 în termen de 45 de zile de la data publicării Hotărârii în Monitorul Oficial.

Totodată, de la 1 ianuarie 2013 se va abroga Hotărârea Guvernului din anul 2009 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale, precum şi amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2010.