monitorulcj.ro Menu
Economie

Piaţa imobiliară clujeană, a „îngheţat de frig”

Scăderea tranzacţiilor a fost drastică iarna aceasta în ceea ce priveşte vânzările de apartamente. Faţă de lunile călduroase ale anului trecut s-au semnat cu 90% mai puţine contracte, potrivit agenţilor imobiliari clujeni.

Interesul clujenilor pentru achiziţia de locuinţe a scăzut odată cu instalarea iernii, diminuarea cererii ducând la o scădere a preţului, până la o valoare medie de 934 euro/mp util în februarie.Potrivit unui raport imobiliare.ro, o valoare mai mică decât aceasta, de la începutul crizei şi până în prezent, a fost înregistrată doar în octombrie 2011. De altfel, deprecierea de 5,6% în 12 luni este cea mai mare diferenţă la nivel de oraş înregistrată în ţară.Nou, dar ieftin. Vechi, dar scumpCea mai mare devalorizare s-a înregistrat în cazul apartamentelor noi. Într-o singură lună, preţul acestora a scăzut cât cel al apartamentelor vechi într-o jumătate de an. „Pe segmentul nou preţul mediu cerut a suferit o contracţie de 1,1% în ultimele treizeci de zile, ajungând la valoarea de 877 euro/mp util, faţă de anul trecut, când pe acest segment s-a înregistrat o diferenţă de 9,6%. Preţul mediu cerut pentru apartamentele din blocurile construite înainte de 1990 din Cluj-Napoca a ajuns la valoarea medie de 978 euro/mp util, în a doua lună a anului. Această valoare este cu 2,2% mai mică decât cea înregistrată în urmă cu 12 luni”, se arată în raportul imobiliare.ro.Pe categorii de apartamente, variaţiile de preţ sunt foarte asemănătoare. În cazul garsonierelor şi al unităţilor cu două camere, a fost constatată o scădere de preţ de 0,4%, respectiv 0,5%, iar la apartamentele cu trei camere, scăderea înregistrată a fost de 0,3%. Valoarea actuală a preţurilor medii cerute este apropiată de cea înregistrată la începutul anului trecut, cea mai mare diferenţă, de 3,1%, fiind întâlnită în cazul apartamentelor cu trei camere. Şi cumpărătorii şi vânzătorii sunt în aşteptareAgenţii imobiliari clujeni confimă începutul de an foarte slab din punct de vedere al contractelor semnate, comparând situaţia de acum cu cea de la începutul crizei. „Numărul de tranzacţii este foarte mic. Am senzaţia că toată lumea este în aşteptare. A mai fost o situaţie de genul acesta la începutul crizei, când tot la fel, cumpărau şi vindeau doar cei care erau nevoiţi să facă asta”, a declarat Raluca Motioc, consilier în cadrul agenţiei Mix Imobiliare.„În ianuarie şi februarie numărul tranzacţiilor la notar a fost foarte mic, pe partea de vânzări de apartamente sub 10% faţă de perioada normală. Singurele care au mers cât de cât au fost închirierile”, spune şi Cosmin Pop, consilier imobiliar al agenţiei Eden.