monitorulcj.ro Menu
Economie

Pronosticuri pentru anul agricol

Va fi din nou pământul salvarea economiei sau producţia va fi compromisă de seceta din toamnă şi de ninsorile abundente din iarnă.

După ce prosperitatea rodului de anul trecut a majorat cu până la 8% contribuţia agriculturii la PIB, nivel similar cu cel din 2005 sau 2006, anul acesta agricol a început cu stângul printr-o secetă acută care a împiedicat realizarea însămânţărilor de toamnă.Mai mult, frigul a venit brusc, aducând după anul nou şi ninsori abundente. Cu toate acestea, agricultorul român are şanse pentru un bun agricol, potrivit lui Grigore Onaciu, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Cluj.„Se poate spune că prognozele destul de pesimiste de la intrarea în toamnă pot fi revizuite deoarece la sfârşit de noiembrie s-au făcut mai multe arături de toamnă, practic ce nu s-a putut ara în octombrie din cauza solului tare, s-a arat în noiembrie şi decembrie. Partea bună a fost că a apărut şi zăpada, în cantităţi mari într-adevăr, dar care a început să se topească treptat reducând risul băltirilor. Prin urmare, condiţiile pentru culturile de primăvară sunt mult mai bune. Estimăm chiar o creştere a suprafeţei de porumb şi floarea-soarelui. La porumb se va depăşi suprafaţa cultivată anul trecut de 36.000 ha, ajungându-se probabil, la peste 47.500 de ha, cât a fost în 2000” a declarat, pentru Monitorul de Cluj, Grigore Onaciu.Criză de seminţe de primăvarăReorientarea forţată a agricultorilor spre culturile de primăvară va duce, foarte probabil, la epuizarea stocurilor de seminţe de pe piaţă, mai spune Onaciu. „Oamenii vor încerca să compenseze însămânţările care nu au putut fi realizate în toamnă cu cele de anul acesta. Estimez o criză de sămânţă certificată pentru orzoaică şi grâu de primăvară”, atrage atenţia directorul DADR Cluj.Situaţia e confimată de Felicia Mureşan, secretar ştiinţific al Staţiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Turda. „Stocurile pentru însămânţările de primăvară sunt aproape pe terminate deoarece a fost şi cerere mare şi nici nu s-a produs foarte mult, în condiţiile în care de obicei se merge pe grâu de toamnă pentru o productivitate mai mare”, spune specialista.În judeţ ar mai exista totuşi stocuri, potrivit directorului Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Cluj.„În momentul de faţă este disponibil de sămânţă, însă, ce e drept nu s-au început achiziţiile. Cererea ar putea să crească şi pe fondul necesităţii reînsămânţării unora dintre suprafeţe. Este posibilă o creştere a preţurilor în condiţiile unei cereri ridicate pentru o anumită cultură, însă nu cred că vor fi diferenţe semnificative. Preţurile s-au menţinut relativ constante în ultimii ani”, spune Vasile Bărbos, director al Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Cluj.„Seminţele tratate ar trebui să fie obligatorii”Chiar dacă agricultura este încă rudimentară din multe puncte de vedere, oamenii sunt mai receptivi la însămânţările cu seminţe certificate, susţine Vasile Bărbos. „Pe majoritatea suprafeţelor se cultivă seminţe certificate. Excepţie o fac suprafeţele mici, pentru consum propriu. Consider că ar trebui totuşi să existe obligativitatea însămânţării cu produse de acest gen, datorită multiplelor avantaje, printre care se numără şi siguranţa la germinare”, adaugă Vasile Bărbos.