monitorulcj.ro Menu
Economie

Victor Vevera a demisionat din fruntea Transelectrica

Consilierul personal al primului-ministru, Victor Vevera şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice, Transelectrica, potrivit unui comunicat transmis marţi de Executiv.

Demisia a fost înaintată ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Consiliului de Administraţie al companiei. Directorul general al Transelectrica, Horia Hăhăianu, a fost înlocuit, în 20 ianuarie 2012, de Adrian Victor Vevera, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei de transport de electricitate, deoarece, potrivit noii legislaţii, Hăhăianu nu mai poate ocupa cele două funcţii simultan. De asemenea, consilierul personal al premierului Emil Boc preluase funcţia de membru în CA pe care o deţinea Ionel Florin. Statul român deţine 73,6% din acţiunile Transelectrica, Fondul Proprietatea - 13,4%, iar cota de acţiuni care se tranzacţionează liber este de 12,8%.